Prevenţia în diabet ar putea fi legiferată în România
Unul din zece români suferă de diabet şi numai o jumătate se tratează. Din păcate, tot mai mulţi oameni tind să accepte ca informaţii medicale tot ceea ce găsesc pe diverse site-uri mai mult sau mai puţin specializate. Din acest motiv Forumul Român de Diabet a înaintat celor două comisii din Parlament un set de principii pentru un program național de prevenție.
Potrivit rapoartelor medicale, diabetul este a șasea cea mai frecventă afecțiune cronică din întreaga lume. Însă pacienții români au acces tot mai greu la terapiile pentru această boală . Diabetul este cauza unor complicații severe, care presupun costuri foarte ridicate. Conform unui studiu, în România costurile se ridică la 581 mil. Euro pe an, reprezentând un cost de 586 euro pe an pentru fiecare pacient cu diabet.
În urma unor analize și consultări realizate în a doua jumătate a anului, au fost identificate o serie de măsuri prioritare privind prevenția și depistarea precoce a diabetului, pe care specialiștii le-au înaintat, marți, membrilor comisiilor de sănătate, astfel încât să aibă loc o schimbare semnificativă în politicile de prevenție a acestei afecțiuni.
„Ne bucurăm să facem un prim pas pentru a avea un program național de prevenție în diabet. În România, diabetul a devenit una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică, cu unul din zece români suferind de diabet, în timp ce prediabetul are o prevalență de trei din zece,” a transmis profesorul Romulus Timar, decanul Facultății de Medicină din Timișoara, citat într-un comunicat remis de Forumul Român de Diabet.
Ce conține programul de prevenție propus spre legiferare
Printre recomandările specialiștilor din diabet, nutriție și boli metabolice pentru construcția unui program național de prevenție în diabet se numără:
- măsuri coordonate în domeniul educației pentru un stil de viață sănătos și screening pentru depistarea precoce a diabetului, precum și acces în timp util la tratamentul necesar;- colaborarea între specialități, ca mecanism de complementaritate față de ce există azi;- Organizarea unui registru de diabet și prediabet este esențială pentru urmărirea evoluției stării de sănătate a persoanelor aflate la risc și pentru un management eficient al celor deja diagnosticați. Transparentizarea acestor date este fundamentală pentru urmărirea performanței medicale, dar și pentru optimizarea continuă a politicilor de sănătate în domeniu;- Un mesaj important este acela că populația trebuie să ajungă să conștientizeze că diabetul poate fi prevenit sau ținut sub control. Dar, pentru aceasta, este nevoie de sprijin și implicare din partea autorităților locale pentru a oferi comunităților infrastructura adecvată pentru un stil de viață sănătos (alimentație corectă, activități sportive, acces la informații etc.).
Ce complicații aduce diabetul
Rapoartele medicale mai arată că șapte din zece români diagnosticați au ajuns pentru prima oară la medic în stadii avansate ale bolii cu complicații deja instalate. Anual, jumătate dintre persoanele cu diabet sunt spitalizate din cauza complicațiilor. Cele mai frecvente complicații ale diabetului în România sunt: 40% dintre pacienți au ochiul diabetic, 37,5% - complicații cardiovasculare, 18% - complicații renale și 36,6% suferă de neuropatie diabetică.
Dată fiind gravitatea acestei condiții medicale, precum și impactul pe care îl are asupra celor diagnosticați cu diabet, dar și a familiilor lor, este esențială existența unei politici unitare și transparente la nivel național pentru prevenție în diabet, care să conducă la o scădere a incidenței bolii în rândul populației.
Citește și: