Propolisul, un puternic medicament al naturii

31 ianuarie 2019 7:39   Sănătate
Ultima actualizare:

Cu proprietăţi antiinfecţioase de excepţie, propolisul distruge zeci de bacterii, virusuri şi paraziţi. Acţionează ca un antibiotic, stimulează imunitatea, dar te ajută să-ţi menţii şi pielea sănătoasă. Uite ce tratamente pe bază de propolis poţi obţine chiar la tine acasă.

  • Tinctura. Pune într-un borcan 15 linguri rase de propolis, peste care adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după care se filtrează. Tinctura rezultată va fi pusă în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu câte 50 de picături, puse pe puţină pâine uscată sau în miere, de patru ori pe zi. Atenţie! Tinctura de propolis nu se ia diluată în apă, deoarece anumite substanţe din compoziţia sa se întăresc în contact cu apa, devenind insolubile şi trec prin organism fără efect. De asemenea, nu se ia nici simplă, deoarece în contact cu saliva se va produce acelaşi efect. Ameliorează bolile respiratorii, elimină simptomele colitei, tratează astenia de primăvară, previne hipertensiunea şi tulburările de ritm cardiac. 
  • Propolisul brut. În această formă, propolisul are acţiune locală, fiind recomandat în infecţii la nivelul gurii, în faringite şi în amigdalite. Astfel, ia o bucăţică de propolis de mărimea unei alune şi suge-o ca pe o bomboană. Dezavantajul acestei metode constă în faptul că propolisul nu are o acţiune amplă asupra întregului organism, ci doar locală. Un alt inconvenient este că propolisul aderă foarte puternic pe dantură, necesitând apoi o spălare îndelungată şi repetată.
  • Unguentul de propolis se foloseşte extern, în cazul arsurilor, pentru vindecarea contuziilor şi a rănilor uşoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate). Într-o ceşcuţă (50 ml) de untură încinsă pe foc foarte mic se pun trei linguri de tinctură de propolis şi o bucăţică de ceară de mărimea unei alune, după care se amestecă continuu timp de 10 minute. Se ia de pe foc untura, după care se amestecă în continuare până când se întăreşte. Preparatul se păstrează la frigider. 
  • Apă de propolis. Chiar dacă în contact cu apa propolisul devine insolubil şi-şi pierde cea mai mare parte din calităţi, are efecte terapeutice în anumite cazuri. Se prepară o soluţie din cinci linguriţe (aprox. 25 ml) de tinctură de propolis la un pahar de apă (200 ml), care are efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a cariei dentare (se fac clătiri atente ale gurii după fiecare spălare pe dinţi), precum şi în tratarea unor afecţiuni genitale la femei.
  • Mierea propolizată. Acest produs este recomandat în special copiilor, pentru întărirea sistemului imunitar, pentru combaterea infecţiilor respiratorii şi intestinale, conform www.csid.ro. Se obţine prin combinarea unei linguriţe de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de miere. Se administrează jumătate de lingură de 3 ori pe zi.
Mai multe