Protecţia magică a plantelor: leuşteanul

26 iulie 2012 19:04   Sănătate
Ultima actualizare:

Din vremuri îndepărtate, strămoşii noştri apreciau plantele medicinale pentru efectele lor terapeutice, dar şi pentru puterea lor magică.

La marile praznice ortodoxe, potrivit tradiţiei populare, se foloseau unele plante pentru a alunga spiritele rele din case, din grădini, din holde şi din grajdurile animalelor. Mai ales în lumea satelor, gospodarii împlineau şi împlinesc şi în zilele noastre ritualuri prin care Duhurile rele, Nenumitul sau Cel rău , cum era numit diavolul, sunt alungate din casa şi din calea lor.

În tradiţia populară, plantele dovedite pentru puterile protectoare, care alungă spiritele malefice sunt venerate de cei care vor să scape de boală, de pagubă sau de singurătate. La polul opus, plantele folosite de vrăjitoare nu sunt cultivate în gospodării , acolo unde gospodarul vrea să adune sporul şi să scape de pagubă. Orice familie care crede în puterea plantelor cu efecte terapeutice şi magice adună aceste plante acum, în sezonul estival.

Din vremuri îndepărtate, leuşteanul vindecă bolile trupului ( mai bine de 40) şi suferinţele secrete ale sufletului. Bunicii şi stră-străbunicii noştri le învăţau pe tinerele fete de măritat că Făt-Frumos poate fi cucerit în mod sigur, dacă urmează un ritual de nouă băi cu frunze de leuştean amestecate cu petale de trandafir şi flori de Nu mă uita.

După ce s-a refugiat câteva decenii doar în cămara cu provizii de iarnă, orgoliul leuşteanului a fost trezit de rivalul său mărarul. Aşa le-a dovedit tuturor care - şi mai amintesc de gloria lui de odinioară, că poate fi o amuletă în poşeta doamnelor şi domnişoarelor, un scut împotriva decepţiilor şi a gândurilor negre.

Pentru a dovedi cât poate fi iubit, leuşteanul a rîmas în recuzita unor dansuri populare, mai ales a căluşarilot, unde este înnodat, la loc de cinste, chiar lângă steagul acestor jucători. Mai mult, în traista Mutului, cunoscutul personaj care vindecă din Dansul căluşarilor, leuşteanul se numără printre plantele magice.

În anumite zone ale ţării, în special în Munţii Apuseni şi în Bărăgan, mamele le îndeamnă pe fiicele lor să mănânce dimineaţa turte preparate din grâu fiert cu leuştean, pentru a scăpa de vicleşugul zburătorilor ( nelineştea hormonală din perioada preadolescenţei).

Femeilor sensibile şi foarte geloase, medicina populară recomandă băi cu frunze de leuştean pentru a-şi păstra optimismul şi dragostea de viaţă.

La sărbătorile religioase, de obicei vara, gospodinele pun la ferestre coroniţe împletite din leuştean pentru a îndepărta farmecele şi pentru a chema sporul în casa lor.

La nunţi, meniul oferit nuntaşilor trebuie să fie alcătuit şi cu preparate asezonate din belşug cu leuştean, ca leac care alungă singurătatea şi gândurile negre de despărţire.

Mai multe