Remedii ca să scapi de cârcei. Leacurile din plante sunt eficiente

18 februarie 2016 23:40   Sănătate
Ultima actualizare:

Cauzaţi de deshidratare sau de carenţa unor minerale, cârceii pot să apară atât după un efort fizic mare, cât şi pe timpul nopţii. Citeşte în revista „Click! pentru femei“ care dintre remediile oferite de farmacia naturii ameliorează durerea produsă de ei!

  • Compresele calde. Ştiai că senzaţia de durere cauzată de cârcei se poate reduce dacă aplici comprese reci? În timp ce acestea ajută la relaxarea muşchiului şi la combaterea durerii, cele cu apă caldă favorizează îmbunătăţirea circulaţiei sangvine în zona respectivă. Masează uşor locul dureros, astfel încât contractura musculară să cedeze. De asemenea,  eficiente în prevenirea cârceilor sunt şi exerciţiile de întindere a gambei, băile calde cu plante (lavandă, salvie sau sulfină), dar şi masarea musculaturii picioarelor cu uleiuri esenţiale amestecate în părţi egale cu ulei de floarea-soarelui sau de măsline. 
  • Uleiul esenţial de ghimbir. Pentru combaterea cârceilor, fitoterapeuţii recomandă masajul cu ulei esenţial sau cu tinctură din ghimbir. Aceste leacuri ajută la stimularea circulaţiei sângelui şi detensionează contracturile musculare. Combini uleiul de ghimbir (pe care îl poţi procura din magazinele naturiste) cu ulei de floarea-soarelui, în cantităţi egale, şi masezi uşor locul dureros, prin mişcări circulare. Efecte similare are şi masajul cu tinctură din ghimbir pe care o prepari astfel: mărunţeşti jumătate de cană de rădăcină proaspătă, pui ghimbirul într-un borcan şi adaugi o cană de vodcă şi jumătate de cană de apă. Laşi la macerat 14 zile, apoi strecori şi pui tinctura în sticluţe mici, închise la culoare, pe care le păstrezi la loc răcoros. 
  • Decoctul de dafin. Cataplasmele cu ceapă se numără printre soluţiie indicate în caz de crampe musculare, ele având rolul de a ameliora cârceii. Cureţi o ceapă, o tai mărunt, adaugi un praf de sare şi o pui între două bucăţi de tifon. Aplici pe locul dureros cataplasma şi o ţii până dispare senzaţia dureroasă. Un calmant excelent pentru contracturile musculare este şi decoctul de dafin, recunoscut pentru efectul său relaxant, dar şi sedativ. Îl prepari din două linguriţe de dafin la un litru de apă. Fierbi amestecul cinci minute, după care laşi să se infuzeze 15 minute. Filtrezi decoctul şi adaugi în apa de baie. Apelează la acest tratament cel puţin o dată pe săptămână.    
Mai multe