Remedii pentru durerile de spate

13 februarie 2017 15:47   Sănătate
Ultima actualizare:

Durerile de spate au numeroase cauze, de la postura incorectă și timpul îndelungat petrecut pe scaun la birou, până la diverse afecțiuni ale coloanei vertebrale. Sunt supărătoare şi se pot agrava. Ai la îndemână câteva soluţii pentru a ameliora simptomele neplăcute.

Încearcă să faci mai multă mișcare

O minte sănătoasă are nevoie de un corp sănătos, așa că atunci când simți că nu te mai poți concentra din cauza durerii, fă-ți timp pentru puțină mișcare. Fie că alegi să mergi pe jos câteva minute în plus, în drumul spre casă, sau găsești câteva exerciții ușoare pe care să le poți practica zilnic, încearcă să faci mai multă activitate fizică. Chiar și o ieșire cu câinele prin parc este binevenită. Timpul îndelungat petrecut pe scaun sau în picioare fac mult rău spatelui tau, așa că este indicat să îți schimbi poziția la fiecare oră sau să faci scurte pauze de dezmorţire.

Păstrează o postură corectă                

Cu siguranță că, în copilărie, ai auzit cel puțin o dată îndemnul „Stai drept!“. Este un îndemn de care e bine să ţii seama. O poziție incorectă duce la numeroase afecțiuni ale coloanei vertebrale. Ai grijă să îți corectezi postura de fiecare dată când conștientizezi că nu stai cum trebuie. Atunci când lucrezi, încearcă să îți reglezi scaunul astfel încât să nu îți solicite prea mult mușchii gâtului.

Descoperă și alte remedii pentru durerile de spate pe clickpentrufemei.ro. 

5 pași ca să-ți fortifici ficatulDe ce scrâșnești din dinți în somn

Mai multe