VideoRiscurile nebănuite la care se expun cei care merg la baie cu telefonul. Avertismentul unui cercetător de la Harvard
Obiceiul de a sta pe telefon în baie pare inofensiv pentru mulți oameni, însă specialiștii atrag atenția că acesta poate avea efecte negative asupra sănătății. Un medic de la Harvard susține că timpul petrecut pe toaletă, prelungit de folosirea smartphone-ului, poate crește semnificativ riscul apariției unor probleme neplăcute.
Dr. Trisha Pasricha, medic și cercetător la Harvard Medical School, specializată în gastroenterologie, a analizat acest comportament și a descoperit o legătură clară între utilizarea telefonului în baie și durata petrecută pe toaletă. Potrivit studiului realizat, persoanele care își iau smartphone-ul cu ele sunt de peste cinci ori mai predispuse să stea mai mult de cinci minute.
Mai mult decât atât, aceste persoane prezintă un risc cu 46% mai mare de a dezvolta hemoroizi. Explicația ține de poziția corpului și de timpul petrecut în această poziție.
Atunci când o persoană stă pe toaletă, zona pelviană nu beneficiază de suport, ceea ce favorizează acumularea de presiune asupra venelor. Cu cât timpul petrecut în această poziție este mai mare, cu atât crește și riscul ca aceste vene să se inflameze.
„Oamenii nu ar trebui să petreacă mai mult de cinci minute odată în baie. Anul trecut am realizat acest studiu în laboratorul meu, unde am analizat persoane care veneau pentru colonoscopii de screening. Practic, ne uităm direct, cu ajutorul aparatului, pentru a vedea ce se întâmplă în corpul lor. Și i-am întrebat, chiar înainte de procedură, despre obiceiurile lor: «cât timp petreceți în baie?», «luați telefonul cu voi în baie?», «câte fibre consumați?», «cât de mult faceți mișcare?».
Ceea ce am descoperit este că persoanele care își iau telefonul în baie sunt de peste cinci ori mai predispuse să stea mai mult de cinci minute de fiecare dată și au un risc cu 46% mai mare de a avea hemoroizi.
„Acest lucru devine un obicei”
Credem că ceea ce se întâmplă este că ne lăsăm distrași de smartphone-uri atunci când încercăm să adormim sau când așteptăm la coadă, așa că, în mod evident, ne lăsăm distrași și în baie când le avem cu noi. Iar acest lucru ne face să stăm mai mult decât intenționam pe toaletă, care are un vas deschis. Astfel, nu există suport pentru zona pelviană, iar hemoroizii sunt, de fapt, vene dilatate.
Asta sunt, de fapt. Așadar, în timp ce stăm acolo, într-o poziție vulnerabilă și fără protecție, aceste vene se umplu pasiv.
Iar dacă facem acest lucru și punem presiune pe zona pelviană pentru perioade din ce în ce mai lungi, zile la rând, ani la rând, acest lucru devine un obicei. Credem că așa apar hemoroizii”, a spus Dr. Trisha Pasricha, în podcastul „The Mel Robbins Podcast”.
Specialista explică faptul că distragerea atenției este principalul motiv pentru care oamenii ajung să stea mai mult decât ar trebui. La fel cum se întâmplă atunci când folosim telefonul înainte de culcare sau în timp ce așteptăm la coadă la magazin, și în baie acesta ne face să pierdem noțiunea timpului.
Recomandarea medicului este clară: dacă nu se întâmplă nimic în cinci minute, este mai bine să te ridici, să faci o scurtă pauză și să încerci din nou mai târziu. Astfel, poate fi redusă presiunea asupra organismului și riscul apariției problemelor de sănătate.