Rozmarin. Ce beneficii are planta pentru sănătate
Datorită aromei deosebite, rozmarinul este un condiment nelipsit din bucătărie. Pe lângă proprietățile culinare, această plantă are beneficii și asupra sănătății, alinând multe boli.
Leacuri-minune cu rozmarin
Rozmarinul este cunoscut ca fiind un bun stimulator al imunității, antidepresiv și antioxidant. De asemenea, este folosit pe larg în industria cosmetică, la prepararea cremelor anticelulitice și de stimulare a circulației sangvine.
Întărește inima
Hipertensiunea arterială reprezintă un factor de risc important pentru apariţia atacului cerebral şi a infarctului miocardic. Sub formă de ceaiuri, remediile din rozmarin normalizează tensiunea arterială şi previn apariţia complicaţiilor.
Infuzia de rozmarin o prepari din 2 g de frunze la 200 ml de apă fierbinte. Lasă cana acoperită cel mult 10 minute şi bea 400 ml de infuzie zilnic, 3-5 zile.
De ajutor în această problemă este și maceratul glicerinat din muguri de rozmarin. Pune în 90 ml de apă rece 10 g de muguri de rozmarin și 10 ml glicerină. Așteaptă ca amestecul să se macereze 8 ore, după care strecoară. Se iau câte 30 de picături de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.
Tratament natural pentru hipotensiune
Dacă ai tensiunea arterială mică, apelează la tinctura din frunze de rozmarin, pe care o poți prepara acasă. Pune într-un recipient din sticlă 10 g de frunze de rozmarin. Toarnă 100 ml alcool de 70 de grade și lasă amestecul la plămădit 7-8 zile, timp în care agiți zilnic. Strecori și păstrezi conținutul în sticluțe închise la culoare. Se iau 20-40 de picături de tinctură 30 de zile. Dacă ești hipotensiv, rozmarinul reprezintă un adevărat miracol din natură. Poți scăpa uşor de senzaţia de ameţeală asociată acestei afecţiuni dacă ţii câteva minute antebraţul în apă cu ulei esenţial de rozmarin.
Stimulează circulația sângelui
Rozmarinul este medicamentul ideal pentru persoanele care au probleme cu inima sau care au suferit un accident cerebral vascular, deoarece îmbunătățește circulația sangvină. Infuzia de rozmarin, preparată din 2 lingurițe de plantă și 200 ml de apă se lasă la infuzat câteva ore, apoi se bea toată într-o zi, în mai multe reprize.
Rozmarinul este interzis în perioada sarcinii deoarece poate provoca gastroenterită manifestată prin inflamarea mucoasei stomacului și a intestinului subțire.
Indicat în cardiopatia ischemică
Pentru că boala poate duce, în cazuri extreme, la infarct, este bine ca pe lângă tratamentul recomandat de cardiolog să urmezi o cură de 3 săptămâni cu ceai de rozmarin. Pune într-un vas 2 g de pulbere de rozmarin, peste care toarnă 200 ml de apă clocotită. Lasă amestecul la infuzat 15 minute, apoi strecoară. Se beau 400 ml de ceai pe zi.
Citește și: