Rucola, aliatul secret în diete, infecţii renale şi intestinale
Alte popoare cultivă rucola de mii de ani, iar în unele ţări europene, precum Italia şi Germania, planta se regăseşte în meniurile zilnice. În dietoterapia mondială, rucola (rucola balsamica) este o salată foarte apreciată pentru proprietăţile ei medicinale.
În ţara noastră, planta este consumată de puţină vreme. În Europa, spun nutriţioniştii, rucola a fost preluată din bucătăria italiană şi folosită ca ingredient de seamă în curele de slăbire şi de dezintoxicare.
Spre deosebire de alte verdeţuri, rucola conţine puţini oxalaţi. De aceea, nutriţioniştii europeni susţin că leguma, deşi nu seamănă cu varza, cu broccoli sau cu conopida, face parte din familia cruciferelor şi favorizează absorbţia calciului, întărind sistemul osos.
Mai mult, o cură cu rucola timp de o lună combate anemiile şi bacteriile care produc infecţii renale şi intestinale. Totodată, studiile recente precizează că rucola reglează nivelul colesterolului, previne producerea accidentelor vasculare şi stimulează imunitatea.