Sarcina cu cerclaj

2 februarie 2018 17:26   Sănătate
Ultima actualizare:

În timpul sarcinii, nu este puțin lucru să mergi la un simplu consult și să afli că ești în pericol de a naște prematur din cauza colului scurt sau care chiar s-a deschis.

Cerclajul este intervenția chirurgicală, de multe ori în regim de urgență, ce poate ajuta la menținerea sarcinii până la termen.

Despre această intervenție chirurgicală ce dă fiori multor viitoare mame, dar și despre cum decurge o sarcină cu cerclaj, am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Colul uterin și complicațiile sale

Rolul colului uterin, pe parcursul unei sarcini, este de a o proteja, dar și de dilatație în momentul nașterii. Există însă cazuri, când colul uterin se deschide înainte de termen – în al doilea sau în al treilea trimestru. În aceste cazuri, pentru ca sarcina să fie dusă la bun sfârșit, este recomandat cerclajul. 

Cu toate că este un termen de care multe gravide se sperie, cerclajul nu este o intervenție chirurgicală complicată, ce nu durează mai mult de 15-20 de minute, principalul ei scop fiind acela de a ține canalul cervical închis pe perioada de sarcină, a continuat dr. Vythoulkas. Aceasta constă în coaserea colului uterin cu un fir de ață, ce nu se absoarbe, împiedicând astfel alunecarea fătului în exterior sau cu alte cuvinte, avortul sau nașterea prematură. Intervenția se realizează cu anestezie, fie generală, fie regională – spinală sau epidurală.

Află pe clicksanatate.ro care sunt simptomele colului deschis 

Introdu aceste alimente în dieta ta şi bucură-te de sănătate

Cele mai bune smoothie-uri pentru slăbit

Mai multe