Sarea distruge rinichii
Rinichii au o misiune foarte grea: să filtreze toxinele transportate de sânge. Îi „ajuţi" enorm dacă bei cât mai multă apă, consumi cât mai puţină sare şi stai departe de proteinele animale. Iată câteva sfaturi pentru sănătatea rinichilor.
Bea apă cu oligominerale!
Ai nevoie de doi litri de apă pe zi pentru a preveni formarea calculilor.
Nu uita însă: dacă ai deja calculi renali, bea doar apă cu oligominerale.
Prin concentraţia mică de minerale (sare, în special), aceasta ameliorează funcţionarea rinichilor.
Numai sare dietetică
Mâncăm multă sare, cam 15 g pe zi! Iar sodiul pe care îl conţine afectează, cu timpul, rinichii.
Redu doza şi, oricum, cumpără-ţi doar sare dietetică.
Conţine de trei ori mai puţin sodiu decât sarea de mare şi ceva mai mult potasiu (substanţă care ţine sub control presiunea arterială).
Nu abuza de antiinflamatoare!
Aspirina şi celelalte antiinflamatoare reduc producţia de prostaglandine - substanţele care generează inflamaţia şi durerea, dar care reglează, totodată, activitatea rinichilor.
Iată de ce excesul de antiinflamatoare îţi poate face mai mult rău decât bine.
Terapii complementare
Reflexoterapia are rol de detoxifiere, acupunctura ajută la eliminarea calculilor şi scăderea inflamaţiilor de-a lungul tractului urinar, homeopatia şi fitoterapia au rol în special preventiv şi de susţinere a celor 2 terapii de bază: reflexoterapia şi acupunctura.
Analize periodice
Supraponderalitatea, presiunea arterială mare şi nivelul crescut de colesterol pun în pericol sănătatea vaselor sanguine. Inclusiv la nivelul rinichilor.
Aceste valori trebuie în permanenţă ţinute sub control. Mergi la un control medical în fiecare an, chiar dacă nu ai probleme de sănătate.
Din listă nu trebuie să lipsească sumarul de urină şi analizele sângelui, pentru a afla nivelul de creatinină şi azotemie, substanţe a căror acumulare semnalează riscul de insuficienţă renală.
Nu produc simptome, deci analizele despre care îţi vorbim sunt singura metodă de a depista boala din timp.
Fără carne şi lactate
Dacă ai avut calculi renali, riscul de recidivă este foarte mare. Şi îl poţi reduce doar cu o dietă corectă.
Nu mâncaţi produse lactate dacă aveţi calculi formaţi din calciu.
Evitaţi carnea, scrumbiile, sardinele şi crustaceele dacă acidul uric este problema.
De asemenea, renunţaţi la spanac, sparanghel şi sfeclă dacă aveţi calculi formaţi din oxalat de calciu.
Dietă antibacterii: multe fructe
Şi flora bacteriană intestinală poate afecta sănătatea rinichilor.
În intestinul gros se formează diverticuli, formaţiuni ca nişte săculeţi, în care se „refugiază" bacteriile în putrefacţie.
De aici, bacteriile pot ajunge în rinichi, provocând infecţii.
Diverticulita este una dintre bolile timpului modern, pentru că e asociată cu alimentaţia bogată în produse intens procesate.
Mâncaţi zilnic legume crude şi multe fructe, tărâţe de grâu, iaurt şi usturoi.