Scapă de laringită cu cimbru!
Tuşeşti, eşti răguşit şi ai o stare generală proastă? E posibil să fi căzut victima unei afecţiuni asociate cu sezonul rece: laringita. Dr. Carmen Nonn, medic specialist în medicină complementară, ne spune astăzi care sunt soluţiile naturale de tratament.
Care sunt cauzele acestei afecţiuni?
Printre cauzele laringitei se numără infecţia tractului respirator superior, iritarea corzilor vocale, sinuzita, refluxul gastro-esofagian şi alergiile. Chiar şi vorbitul excesiv, fumul de ţigară sau expunerea la noxele din mediul înconjurător duc la disconfort şi la iritarea corzilor vocale.
Ce recomandă medicina naturistă?
Este esenţial repausul vocal, urmat de odihna la pat sau în cameră la o temperatură de 20-22 grade Celsius. Cele mai la îndemână sunt inhalaţiile cu soluţie de uleiuri esenţiale de eucalipt, cimbru, mentă, fenicul, muguri de plop sau scoarţă de salcie. Aerosolii cu eucalipt sau ulei esenţial de lavandă, administrarea de antiinflamatorii sau de antibiotice naturale, precum uleiul esenţial de cuişoare, ti-tree, sunt foarte eficiente.
Există restricţii alimentare?
Corzile vocale sunt sensibile şi iritate, iar condimentele, nucile, seminţele uscate sau mâncărurile acide accentuează disconfortul şi inflamaţia din gât. Sunt recomandate alimentele moi, semilichide, lichide, călduţe. E important de ştiut că alimentele prea fierbinţi sau prea reci inflamează şi mai mult zona afectată.
Ce nu trebuie să facem?
Pentru o refacere rapidă, pacienţii trebuie să renunţe la fumat şi la consumul de alcool. Băuturile carbogazoase şi cele bazate pe cafeină sunt de evitat, întrucât deshidratează organismul şi produc iritaţii la nivelul laringelui. Forţarea corzilor vocale prin ridicarea tonului sau vorbitul excesiv e absolut interzisă, deoarece poate duce la leziuni care se vor resimţi şi după tratarea afecţiunii.
Se poate ajunge la complicaţii?
Dacă infecţia nu e tratată la timp, laringita poate degenera în insuficienţă respiratorie, tuse lătrătoare, simptome care debutează adesea pe timp de noapte. În plus, infecţia se poate extinde şi la alte organe. Organismul devine vulnerabil şi predispus la otită, laringo-traheo-bronşită, sinuzită, bronhopneumonie sau meningită.
Trei leacuri din natură
Ceaiurile vindecă din interior, liniştesc şi hidratează zona inflamată. Iată cele mai eficiente infuzii în tratarea laringitei.
Muşeţelul combate inflamaţiile
Ceaiul de flori de muşeţel este antiinflamator, antiseptic, emolient şi cicatrizant. O linguriţă de plantă la o cană de apă este de ajuns pentru a prepara o infuzie puternică şi eficientă. Este recomandat consumul a două căni de ceai pe zi. Preţ: 9 lei.
Cimbrul calmează
Ceaiul de cimbru sau cimbrişor este calmant, antiviral, antiseptic, expectorant şi cicatrizant. Infuzia se obţine dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă caldă. Două căni de ceai pe zi sunt de ajuns pentru a avea un efect rapid. Preţ: 3 lei.
Pătlagina omoară bacteriile
Ceaiul din frunze de pătlagină este bactericid, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator şi antiseptic. Se foloseşte atât ca gargară, cât şi ca infuzie preparată dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă cloco-tită. Preţ sirop de pătlagină: 12 lei.