Scuza perfectă. Consumul de bere poate preveni apariţia Alzheimer şi Parkinson

30 ianuarie 2015 9:12   Sănătate
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că o substanţă pe care berea o conţine poate ajuta la încetinirea procesului de degenerare a celulelor sistemului nervos.

Berea e mai bună pentru creier decât credeai până acum. Un cercetător al Universităţii din Oregon a confirmat momentan pe şoareci faptul că xanthohumol-ul, o substanţă care se găseşte în hamei şi implicit în bere, ajută la accelerarea metabolismului şi sporeşte capacitatea de concentrare şi gândire şi poate evita apariţia unor boli neurologice precum Alzheimer şi Parkinson, potrivit dailymail.co.uk.

Echipa de cercetători sugerează însă faptul că pentru dezvoltarea unui tratament în adevăratul sens al cuvântului, aceste molecule de xanthohumol pot fi separate şi introduse în medicamente, pentru a putea acţiona la nivel neuronal mult mai eficient. În cadrul studiului Behavioural Brain Research, autorii susţin că în cazul omului, acesta are nevoie zilnic de aproximativ 2.000 de litri de bere pentru ca nivelul de xanthohumol din corp să-şi facă efectul.

Mai multe