Sfaturi pentru bărbaţii care ţin la viaţa lor sexuală

13 septembrie 2013 8:42   Sănătate
Ultima actualizare:

1. Mănâncă sănătos

Poate fi surprinzător, dar alimentaţia echilibrată este strâns legată de performanţele sexuale. Activitatea sexuală ridicată la cote maxime poate fi menţinută dacă introduci în meniul tău zilnic alimente bogate în nutrienţi şi grăsimi bune.

Fă-ţi un obicei din a mânca fructe şi legume, mai puţină carne şi aceea să fie cât mai slabă, consumă cereale integrale şi lactate degresate.

2. Fă mişcare zilnic

Dacă ai o „relaţie" mai specială cu fotoliul din faţa televizorului şi cu scaunul de la biroul de lucru, trebuie să te gândeşti serios la o „răcire" a sentimentelor faţă de acestea. Poţi urmări ştirile şi în timp ce faci câteva exerciţii fizice.

Indicat este să ceri ajutorul unui instructor de fitness, ca să ştii care este sportul cel mai porivit stilului tău de viaţă.

Cele 30 de minute pe zi de efort fizic sunt foarte eficiente pentru o viaţă sexuală satisfăcătoare.

3. Renunţă la fumat

Doctorii au spus în nenumărate rânduri că tutunul poate fi de vină pentru multe cazuri de disfuncţie erectilă la bărbaţi. Iar studiile clinice au adus dovezi susţinute că majoritatea bărbaţilor care suferă din caza problemelor de erecţie sunt fumători. Mai mult, viciul afectează şi calitatea, dar şi cantitatea de spermă.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Mai multe