Şi tinerii suferă de paradontoză
Credeai că paradontoza este doar o problemă a bătrânilor? Ei bine, află că şi tinerii, inclusiv copiii, pot fi afectaţi de ea. Apare din cauza igienei necorespunzătoare, dar se poate transmite foarte uşor în familie.
Paradontoza, sau inflamaţia aparatului de susţinere a dintelui, este o afecţiune extrem de periculoasă şi dăunătoare pentru că duce la mobilizarea şi, mai târziu, la pierderea unuia sau a mai multor dinţi, din cauză că se pierde suportul gingival. Dacă nu este descoperită şi tratată la timp, se ajunge ca pacientul să-şi piardă dinţii la o vârstă fragedă. “ Paradontoza juvenilă este o formă agresivă a bolii, care apare la tineri. Ajungi, practic, ca la vârsta de 30 de ani, spre exemplu, să te afli în pericolul de a pierde nu unul, ci mai mulţi dinţi”, spune medicul stomatolog Oana Florea.
Cum apare
Cauza bolii este una locală. Mai exact, placa bacteriană, neîndepărtată la timp, duce la umflarea gingiei şi evoluează subgingival, spre rădăcina dintelui. Astfel, afectează tot aparatul de suport al dintelui, acesta începe să se mişte, pentru ca apoi să cadă. De asemenea, paradontoza poate fi o problemă moştenită genetic.
Se transmite “în familie”, inclusiv la copii
Paradontoza e o boală infecţioasă, produsă de bacterii. „Avem în gură peste 600 de tipuri de bacterii. O parte din acestea produc boala paradontală”, explică medicul. În acelaşi timp, este contagioasă. Adulţii o pot transmite inclusiv copiilor, pupându-i. “Dacă cel mic are sistemul imunitar slăbit, o poate prelua. De aceea, e bine să mergi cu el la stomatolog pentru controale periodice”, avertizează Oana Florea.
Cum se tratează
Tratamentul este unul complex. Medicul dentist face mai întâi detartraj subgingival, chiuretaj în câmp închis, cu asociere de antibioterapie locală şi generală. Se poate ajunge şi la proceduri chirurgicale complexe, precum gingivectomia, gingivoplastia etc. Se prescriu apoi tratamente medicamentoase cu geluri antibiotice sau antiseptice combinate cu antibiotice sistemice. După toate acestea, dacă nu avem o igienă riguroasă, boala recidivează.