Socant! De ce n-ar trebui să dormi mai mult de opt ore zilnic
Oricine știe că cele opt ore de somn sunt vitale pentru sănătate, dar ca în orice situație, orice în exces poate deveni dăunător.
Desigur, puțini dintre noi țin cont de această regulă, precum și de cele trei mese echilibrate pe zi. Dacă nu ai prea mult timp de somn, s-ar putea să te bucuri să auzi că nu e chiar atât de sănătos pe cât ai crede. Un nou studiu publicat în Neurology arată că persoanele trecute de vârsta a doua care dorm mai mult de opt ore pe zi prezintă un risc crescut de infarct.
Somnul insuficient ne afectează emoțional și ne împiedică să dăm randament. Totuși, insomnia nu este asociată cu rate mai mari de deces prematur, potrivit unui studiu efectuat pe mai mult de un milion de oameni cu vârstele cuprinse între 30 și 102 ani. Cei care au realizat studiul pentru Neurology confirmă această concluzie, scriu cei de la PLAYTECH.
Aceștia au chestionat 10.000 de oameni între 42 și 81 de ani în legătură cu media orelor de somn. Cercetarea s-a extins pe durata a patru ani, iar participanții au răspuns acelorași întrebări de două ori anual. De asemenea, au fost monitorizați noi ani și jumătate pentru eventualitatea unui atac de cord.
Cercetătorii au descoperit că cei care obișnuiesc să doarmă mai mult de opt ore pe zi prezintă un risc...
Vezi AICI ce risc prezintă cei care dorm mai mult de 8 ore zilnic!