Sparanghelul, o legumă bogată în...sănătate
Deoarece conţinutul hidraţilor săi este scăzut, sparanghelul poate fi consumat, fără restricţii, de diabetici. Dieta cu sparanghel poate să completeze lipsa multor substanţe active din organism: mai ales vitamine (A, C, K, B1,B2, B3 şi B6) şi minerale (seleniu, magneziu, fier, potasiu, calciu, fosfor, sulf şi mangan).
De asemenea, sparanghelul mai conţine hidraţi de carbon, celuloză şi numeroşi compuşi, care se transformă în enzime benefice . Deşi este un izvor de nutrienţi, românii consumă foarte rar această legumă, recunoscută pentru proprietăţile depurative, fiind un detoxifiant puternic al organismului.
Şi lista beneficiilor nu se opreşte aici. ” Datorită efectelor calmante şi hipoglicemiante, sparanghelul este benefic în dieta persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos, convalescenţilor şi celor care suferă de astenie fizică şi intelectuală. În acelaşi timp, delicioasa legumă acţionează în cazul edemelor, colicilor şi obezităţii”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Femeile gravide este bine să consume sparanghel. O porţie (160 g ) asigură 70% din doza de acid folic (vitamina B9), care previne malformaţiile fătului. Totodată, studii recente confirmă că aristocrata legumă este eficientă în tratarea cistitei şi constipaţiei.
Când leguma este tânără, tulpinile sunt groase, gustoase şi fragede. Prospeţimea legumei mai poate fi testată şi prin îndoirea tijei: în acest caz, tija se rupe fără probleme, deoarece nu este elastică. Legătura de sparanghel proaspăt scârţâie, atunci când o strângem în mână. Reţeta săptămânii:
Timp de preparare : 30 de minuteCalorii : 95/porţia
Ingrediente: 200 g muguri de sparanghel, 6 ouă de prepeliţă, 200 g sardine, 6 linguri ulei de măsline, sucul unei lămâi, o linguriţă de cimbru măcinat, 100 g caş, o legătură de pătrunjel.
Preparare: Fierbeţi mugurii de sparanghel înăbuşiţi cu puţină apă şi o lingură de ulei.Separat, tăiaţi ouăle fierte şi decojite în cubuleţe; sardinele şi caşul, de asemenea, trebuie tăiate mărunt. Amestecaţi aceste ingrediente într-un castron şi asezonaţi-le cu un sos preparat din ulei, suc de lămâie, cimbru şi pătrunjel.