Spune-mi ce mănânci: la masa festivă de Crăciun alegeți friptura de curcan

22 decembrie 2016 18:17   Sănătate
Ultima actualizare:

În orice anotimp, carnea de curcan este recomandată de nutriţionişti pentru valoarea ei nutriţională. Pentru persoanele care vor să se răsfeţe în zilele sărbătorii de Crăciun, cu preparate delicioase și să profite, în acelaşi timp de o sursă de vitamine şi de proteine, carnea de curcan este o alegere ideală.

Această delicatesă este recomandată și persoanelor care, din punct de vedere medical, nu trebuie să consume carne de porc. Friptura de curcan poate fi servită cu sos de fructe sau cu  o salată de crudităţi de sezon!

Opinia specialiștilor   

Actualul Ghid al caloriilor, carbohidraţilor şi colesterolului precizează că  pieptul de curcan, fără pieliţă, este cea mai slabă carne de pasăre. O porţie (100 g) conţine mai puțin de un gram de grăsimi. In schimb, aceeaşi cantitate este o excelentă sursă de proteine (26) şi de vitamine din Complexul B, un renumit tonic al sistemului nervos. Sigur, copanele de curcan fiind mai grase sunt mai savurate de amatorii de carne grasă.

Sunt persoane care preferă pieptul de curcan

Sunt multe persoane care preferă pieptul de curcan, ceva mai fad, după cum mărturisesc chiar pasionaţii acestui sortiment de carne. De aceea, pentru a-i spori savoarea,  pieptul de curcan  poate fi servit cu o salată de crudităţi sau cu sosuri de fructe revigorante.

Merele sunt o garnitură foarte gustoasă

Persoanele care preferă merele, pot servi această friptură asezonată cu un sos care să fie amestecat cu suc de mere. Pentru masa festivă de Crăciun vă prezentăm două reţete delicioase.

 Reţetele săptămânii

1. Friptură de curcan cu sos de mereTimp de preparare: 50 de minute.Calorii: 120 / porţie

Ingrediente pentru friptură: un piept de curcan, 9 linguri ulei de măsline şi 15 linguri de apă plată.

Mod de preparare: După ce l-am spălat şi l-am pârlit, aşezăm pieptul de curcan într-o tavă unsă cu ulei de măsline. La un interval de câte 15 minute, stropim carnea cu ulei de măsline amestecat cu apă plată, până când friptura este gata.  

 Ingrediente pentru sos: 5 mere, 3 linguri suc de roşii, o lingură de ulei de măsline, 5 linguri de apă plată, o linguriţă de mentă uscată (sub formă de pulbere), 3 linguriţe de vin alb.

Cum se prepară sosul

Amestecăm aceste ingrediente; punem sosul să fiarbă, la foc mic.  După cinci minute, luăm vasul de pe foc.  Apoi, asezonăm fiecare porție de friptură cu trei-patru linguri de sos.    

 2. Friptură de curcan cu salată de crudităţi

Friptura de curcan poate fi servită şi cu salată de crudităţi

Timp de preparare: 15 minuteCalorii: 95 / porţia

Ingrediente: 4 mere, o ceapă , o jumătate de rădăcină de hrean ras, 3 roşii, zeamă de lămâie-după gust, 3 linguri de iaurt degresat şi o legătură de mărar tocat mărunt.

Preparare: Radem merele cu coajă cu tot şi rădăcina de hrean. Separat  tocăm ceapa peştişor şi roşiile sub formă de cubuleţe. Amestecăm toate ingredientele cu iaurt. Compoziţia se asezonează cu mărar tocat foarte mărunt şi se toarnă într-o farfurie. Salata este o garnitură delicioasă la friptura de curcan.

Mai multe