Streinu Cercel: «Din 2012 am putea depista HIV/SIDA din salivă»
Deocamdată, tehnologia necesară pentru o astfel de metodă nu există în România însă, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, din 2012 acest lucru ar putea fi posibil şi la noi.
"Eu cred că am putea să utilizăm şi noi aceste testări, poate chiar la anul. Este un test foarte simplu. Se recoltează salivă, la fel ca la exudatul faringian sau nazal. Apoi proba este introdusă într-un dispozitiv care indică prezenţa sau absenţa anticorpilor", a spus profesorul Streinu Cercel, la "Zilele Ştiinţifice" ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş".
Testul indică prezenţa sau absenţa anticorpilor şi nu a virusului însă în România nu au fost aduse încă echipamentele. Din momentul infectării, organismul are nevoie de trei până la şase luni pentru a produce anticorpi care vor fi identificaţi cu ajutorul testului HIV. Din acest motiv, testul HIV va indica un rezultat precis de-abia după ce trece această perioadă.
VEZI AICI CE A MAI DECLARAT STREINU CERCEL