Sucul de hrean, util în sinuzită

4 august 2017 19:03   Sănătate
Ultima actualizare:

Problemele respiratorii sau bolile gastrice sunt doar câteva dintre afecţiunile care pot fi tratate cu hrean. Pot fi folosite în scop terapeutic atât rădăcina, cât şi frunzele. Află din „Click! pentru femei” cum te ajută.

  • Curăţă sinusurile. Pentru a curăţa sinusurile şi a preveni senzaţia de presiune de la nivelul lor e recomandat sucul din rădăcină de hrean. Stoarce o rădăcină de hrean, apoi amestecă sucul cu o cantitate egală de apă şi 1-2 linguri de zeamă de lămâie. Fă spălături nazale de 1-2 ori pe zi, până la ameliorarea simptomelor.  
  • Reglează tranzitul intestinal. Din rădăcina de hrean se poate prepara un vin tonic care reglează tranzitul intestinal şi creşte pofta de mâncare. Pune într-un litru de vin roşu 20 de linguri de hrean ras şi lasă la macerat 8-10 zile. Strecoară ia câte 3-4 linguri de vin pe zi, înainte de masă.
  • Ameliorează durerile. Inflamaţiile articulare, nevralgiile intercostale şi durerile de cap sunt combătute de substanţele antiinflamatoare din hrean. Rade hreanul pe o bucată de tifon, apoi pune cataplasma pe zona afectată. Lasă să acţioneze 30 de minute. Repetă de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia durerii.
  • Tratament pentru infecţiile urinare. Este recomandat celor care suferă des de infecţii urinare. Are rol diuretic, stimulând rinichii să producă mai multă urină, ceea ce duce la eliminarea bacteriilor din tractul urinar. Rade 2 rădăcini curăţate de hrean, apoi amestecă-le cu 2 linguri de miere şi o lingură oţet. Pune-le într-un borcan şi ţine la frigider. Ia câte o lingură pe zi, timp de o lună.
Mai multe