Sucul de păpădie ajută ochii

1 aprilie 2014 19:13   Sănătate
Ultima actualizare:

Adăugaţi la salate un pic de păpădie! Face minuni! Dr. Ovidiu Bojor ne explică azi ce beneficii aduce această plantă pentru sănătate.

Se pare că printre ierburile amare cu care Iisus s-a hrănit la Cina cea de Taină se numără şi păpădia. Compoziţia chimică a părţilor aeriene ale plantei e complexă, lucru care explică spectrul terapeutic vast al păpădiei.

Ca plantă medicinală, păpădia e considerată tonic amar, aperitiv, drenant şi stimulent al secreţiei hepato-biliare.

Se recomandă în angiocolitele cronice, în congestia ficatului, în insuficienţă hepatică, în litiaza renală şi biliară, în hipercolesterolemie, în dermatoze, eczeme, acnee, furunculoză. Se mai recomandă în gută, reumatism, hiperazotemie, oligurie, insuficienţă renală.

Toate aceste indicaţii exhaustive se referă la planta întreagă cu frunze şi rădăcini.

Pentru infuzie, din planta întreagă uscată se folosesc 50 g la un litru de apă. Se beau trei căni pe zi, înainte de mesele principale.

Extern, sucul proaspăt de rădăcină de Păpădie se recomandă în verucoză, iar decoctul de tulpini, frunze şi butoni florali (10 g la 250 ml apă) se recomandă împotriva opacifierii cristalinului.

Pentru salata de sezon trebuie folosite frunzele tinere, recoltate primăvara timpuriu, înainte de formarea tulpinii florifere. Câteva frunze de Păpădie potenţează valoarea terapeutică a tuturor salatelor de primăvară.

Mai multe