Sucul de pătrunjel, bun pentru ochi!
Suc de ţelină
Se obţine din frunzele de ţelină sau din rădăcini este un bun drenor hepatic şi renal, tonic al sistemului nervos şi al suprarenalelor, antireumatismal şi antigutos, înzestrat cu proprietăţi antiseptice. Conţine săruri minerale, oligoelemente, vitamine. Este aperitiv şi remineralizant. Se foloseşte în inapetenţă, astenie, surmenaj, convalescenţă, demineralizare, reumatism, afecţiuni pulmonare, litiază urinară, impotenţă.
Înainte de fiecare masă e indicat să se bea câte 1-2 linguriţe, timp de 15-20 de zile, în cure intensive. Deoarece favorizează eliminarea excesului de apă din ţesuturi, poate fi folosit şi în curele de slăbire.
Suc de varză
Este bogat în săruri minerale, oligoelemente, vitamine: A, B1, B2, C, PP. De asemenea, este diuretic şi remineralizant. Se recomandă în gastrite, ulcer gastric şi duodenal, bronşite, colecist, erupţii cutanate. Pentru a evita balonările, este bine să se înceapă cu suc de morcov sau de spanac timp de 2-3 săptămâni, după care se trece la sucul de varză. În fiecare zi se beau 1-2 pahare din acest suc.
Suc de pătrunjel
Este foarte util pentru menţinerea sănătăţii glandei tiroide şi a suprarenalelor, dar stimulează şi funcţionarea tractului digestive.
Este şi un bun diuretic folosit în hipertrofia de prostată, stimulează pofta de mâncare, ajută la normalizarea ciclului menstrual, îmbunătăţeşte respiraţia şi ritmul cardiac. Este foarte eficient în bolile de ochi, inclusiv ca remediu în cataractă.
Suc de ridiche neagră
Este nemaipomenit pentru crizele de tuse, este digestiv, diuretic şi sedative nervos şi este bogat în vitaminele B şi C.
În plus este indicat în litiaze biliare, colecistite, insuficienţă hepatică, afecţiuni pulmonare, bronşite cronice, astm, reumatism, rahitism, alergii şi eczeme. Sunt de ajuns 20-50 de grame pe zi, deoarece este foarte puternic. În cazurile de litiază biliară, se beau 200-400 ml de suc zilnic.