Tărâţele, leac natural pentru mai multe boli
Bogate în substanţe active cu valoare terapeutică ridicată, tărâţele de grâu au toate calităţile unui medicament natural. Indicate în diete, pentru că scad pofta de mâncare, totodată ele îţi dau energie, deoarece conţin multe substanţe nutritive. Ca efect general, tărâţele echilibrează funcţiile organismului.
Tărâţele de grâu sunt un fortifiant natural, care ajută la îmbunătăţirea digestiei şi revigorează organismul prin aportul de substanţe nutritive, fără contraindicaţii sau efecte secundare. Datorită proprietăţilor remineralizante, laxative, antimicrobiene şi antiinflamatoare dovedite, o cură cu tărâţe de grâu, urmată timp de una-două luni, este o soluţie naturală pentru probleme de sănătate precum anemie, epuizare fizică şi psihică, constipaţie, flebite şi tromboflebite, litiază biliară şi colite. Tărâţele de grâu pot fi folosite şi în cosmetică, pentru curăţarea tenului de impurităţi.
Vitamine şi minerale
Tărâţele de grâu sunt de fapt coaja exterioară a bobului de grâu, care de regulă se elimină în procesul obţinerii făinii. Această coajă, atunci când este proaspătă, este o sursă de nutrienţi: vitamine, minerale, celuloză, carbohidraţi şi aminoacizi esenţiali. Printre vitaminele conţinute de tărâţele de grâu, cele mai importante sunt cele din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), betacarotenul, vitaminele D, E şi PP. Acest tonic general este şi un izvor de minerale de care organismul are nevoie: fosfor, magneziu, sodiu, calciu, zinc, potasiu, seleniu, cupru, iod şi bor.
Menţine silueta
Pentru a scăpa de kilogramele în plus, poţi alege o zi pe săptămână în care să mănânci doar fructe şi trei-patru linguri de tărâţe. De asemenea, pentru a-ţi menţine silueta există şi varianta ca, înaintea fiecărei mese, să bei câte o cană cu apă caldă sau cu ceai verde, apoi, la 30 de minute, să mănânci trei-patru linguri de tărâţe. În acest fel, îţi scade apetitul şi mănânci mai puţin.
Laxativ şi detoxifiant
O altă variantă de administrare a tărâţelor se bazează pe efectul laxativ al terapiei. Tratamentul se face cu o oră înainte de micul dejun. Dimineaţa se bea o cană cu apă în care s-a pus la macerat de seara o lingură de tărâţe proaspete. După ce se bea apa, se mănâncă tărâţele care s-au depus pe fundul cănii. Cura aceasta se poate face zilnic, timp de două-trei luni, fiind un leac pentru constipaţie. Astfel, se împiedică stagnarea reziduurilor în intestinul gros, factor care ar modifica flora microbiană şi ar contribui la transformarea sărurilor biliare în pietre. Datorită aceluiaşi efect, cura cu tărâţe de grâu este indicată şi pentru detoxifierea organismului.
Cura cu borş
Cura cu borş preparat din tărâţe este un tonic al sistemului nervos şi endocrin, are efecte diuretice, depurative şi antihipertensive. Această cură trebuie urmată timp de două-trei luni, iar în acest interval se consumă câte unul-două pahare de trei ori pe zi.