Te-ai accidentat iarna? Iată ce trebuie să faci!

8 ianuarie 2016 0:19   Sănătate
Ultima actualizare:

Apariţia primilor fulgi de nea şi a poleiului ne determină să ne confruntăm nu doar cu disconfortul temperaturilor scăzute, ci şi cu un risc crescut de accidentări. Astfel, mersul şi plimbatul devin acum o adevărată provocare.

Fiecare ar trebui să ştie care sunt principalele riscuri la care este expus iarna, cum să le prevină şi cum se poate recupera dacă, totuşi, a căzut pradă unor astfel de incidente. 

Frigul 

Muşchii corpului îndeplinesc două funcţii importante: prima e aceea de a produce mişcare, iar a doua - de a menţine temperatura corpului constantă prin ativitatea lor. “Atunci când organismul trece de la o temperatură ridicată, la una scăzută şi persistă într-un mediu sub zero grade, organismul se va apăra, producând două reacţii: contracturi musculare repetate, determinând apariţia tremuratului sau o contracţie musculară permanentă, determinând apariţia stării de hipertonie, respectiv de permanentă încordare, ce se traduce prin dureri de o intensitate foarte mare la nivelul muşchilor”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare. Dacă ne vom confrunta cu ele, să ştim că există metode de recuperare medicală eficiente. Stretchingul activ global, terapia manuală, masajul, termoterapia, electroterapia, laserterapia, ultrasunetul, dar şi kinesiotaping-ul au ca scop scăderea tonusului acelui muşchi.

Căzăturile pe gheaţă

Căzăturile pe gheaţă pot produce traume la nivelul ţesutului prin fracturarea anumitor zone ale corpului, cel mai frecvent ale umărului sau ale şoldului. În astfel de cazuri, este recomandat să mergeţi la serviciul de urgenţă pentru a vă asigura că totul este în ordine. Pot să apară anumite leziuni care să nu provoace simptome foarte puternice pe moment, dar care, în timp, să cauzeze unele probleme mult mai mari. O leziune latentă este cea a coccisului, ce apare în urma căzăturilor pe gheaţă în fund, ce poate determina, după o perioadă mai lungă de timp, dureri în zona lombosacrată. “De cele mai multe ori, o căzătură pe gheaţă este urmată şi de lezarea unui membru, fiind nevoie de imobilizarea acestuia şi, ulterior, de recuperare medicală”, avertizează fizioterapeut Bogdan Goga.

Datul zăpezii 

“Din punct de vedere biomecanic, datul zăpezii produce la nivelul coloanei vertebrale lombare exact mişcarea ce determină, în timp, apariţia unei hernii de disc. Este vorba despre flexia cu rotaţie şi extensia cu rotaţie, care generează torsiune la nivelul discului intervertebral”, explică specialistul. Mai mult decât atât, datul zăpezii este o activitate care presupune, de regulă, mişcări bruşte, iar în momentul în care muşchii nu sunt pregătiţi din punct de vedere termic pentru efectuarea unei anumite mişcări, iar aceasta se produce totuşi, există riscul de apariţie a spasmului muscular. Fizioterapeutul Bogdan Goga ne sfătuieşte să evităm astfel de mişcări şi să efectuăm, înainte de a ieşi din casă, o încălzire prin câteva mişcări uşoare, care să antreneze muşchii braţelor, dar şi pe cei ai spatelui. De asemenea, o combinaţie personalizată de terapii, va asigura recuperarea oricărui pacient. 

Mai multe