Te ameninţă obezitatea? Uite ce trebuie să faci!

25 februarie 2019 20:57   Sănătate
Ultima actualizare:

Obezitatea a atins cote alarmante în ultimele decenii, numărul persoanelor afectate triplându-se. Pentru că acest flagel poate ucide, trebuie să fii atent să nu te confrunţi cu exces de grăsime în corp. Şi cum cel mai bine e să previi decât să tratezi, uite ce trebuie să faci!

Tot ce înseamnă mai mult de 5 kilograme peste greutatea normală trebuie investigat cu atenţie pentru că, de cele mai multe ori, înseamnă exces de grăsime periculoasă în corp.

“Trebuie să investigăm mai întâi de toate funcţia tiroidiană printr-o ecografie şi prin câteva investigaţii specifice bunei funcţionări a tiroidei, adică hormonii tiroidieni. Apoi, trebuie să facem o ecografie abdominală pentru a vedea încărcarea în grăsime a organelor interne. Unde avem grăsime: pe organele interne (ficatul gras e cel mai cunoscut, o depunere a grăsimii specifică bărbaţilor), în circulaţie (colesterolul, trigliceridele, fracţiunile de cholesterol) şi subcutanat, acea grăsime vizibilă cu ochiul liber (specifică femeilor). Apoi, facem investigaţiile uzuale, care ţin de funcţia ficatului, a rinichiului, metabolismul glucidelor, adică al zaharurilor şi grăsimilor”, recomandă medicul Ioan Florin Bălănică, expert în medicina stilului de viaţă.

Cum se calculează masa corporală

Persoanele supraponderale au un index masă corporală mai mare de 25, în timp ce obezitatea este asociată cu un index de masă corporală mai mare de 30. Acesta se calculează prin împărţirea greutăţii exprimate în kilograme la înălţimea în metri la pătrat. Însă trebuie luate în calcul şi circumferinţa abdominală, precum şi compoziţia greutăţii. Îngrijorător este în primul rând excesul de ţesut adipos. De aceea, evaluarea cantităţii de grăsime este foarte importantă la un pacient supraponderal. 

Cum facem mişcare

O greşeală frecventă a celor care vor să slăbească este activitatea fizică intensă, în condiţiile unui număr impresionant de kilograme în plus. Medicul Ioan Florin Bălănică recomandă mişcarea funcţională: “Trebuie să identificăm starea articulaţiilor, pentru că, dacă dorim ca acel pacient să urmeze un program de mişcare (mişcarea funcţională), trebuie să ştim dacă poate să facă acest lucru şi care e gradul de activitate fizică la care poate fi supus. În concluzie, e important să investigăm funcţia tiroidei, a ficatului şi a rinichiului, metabolismul grăsimilor, al glucidelor şi al proteinelor, să investigăm funcţia cardiovasculară printr-un EKG şi prin măsurarea tensiunii arteriale şi, opţional, vitamina D”, mai spune medicul Florin Ioan Bălănică.

De altfel, 70% dintre afecţiuni apar din cauza stilului de viaţă dezechilibrat, iar obezitatea nu face excepţie. Poate fi prevenită prin dietă echilibrată, mişcare moderată, gestionarea stresului şi a relaţiei cu anturajul. 

Mai multe