Te ustură gâtul? Fă gargară cu sare!

7 noiembrie 2019 18:20   Sănătate
Ultima actualizare:

Aproape că nu există răceală fără ca durerea în gât să-şi facă simţită prezenţa, mai ales în sezonul rece. Ca să depăşeşti cu brio aceste episoade dureroase, mergi în cămară! Lămâie, miere, sare sau scorţişoară, iată câteva remedii care te ajută să scapi de starea de rău. Şi, cel mai important, hidratează-te cât mai mult!

  • Lămâia şi mierea. Taie patru lămâi în felii mici, aşază-le într-un borcan şi toarnă miere peste ele până când le acoperi. Bagă recipientul la frigider pentru 24 de ore. Din sucul rezultat prepară ceai, punând câte două linguriţe la o cană de apă fierbinte. Poţi mânca şi bucăţile de lămâie. Sigur te veţi simţi mai bine, pentru că mierea este capabilă să amelioreze durerile de gât datorită proprietăţilor antimicrobiene, eliminând, astfel, bacteriile care duc la apariţia infecţiilor.
  • Sarea. Dizolvă o jumătate de lingură de sare într-un pahar cu apă călduţă şi fă gargară de cel puţin patru ori pe zi. Această soluţie va neutraliza acizii din gură. Vei simţi o arsură uşoară, însă această gargară va elimina bacteriile şi va vindeca iritaţiile. 
  • Propolisul. Poţi face gargară de două ori pe zi cu 30-40 de picături de tinctură de propolis, dizolvate în puţină apă. Apoi, poţi înghiţi lichidul. În cazul capsulelor, sunt suficiente câte 2 de 3 ori pe zi la adulţi şi câte una de 3 ori pe zi la copii. Siropul cu propolis se administrează câte 5 ml de 6 ori pe zi la adulţi şi câte 5 ml de 3-4 ori pe zi la copii. Propolisul acţionează ca un antibiotic: va distruge microbii şi va calma durerea.
  • Schinduful. Pune două linguri de seminţe în 500 ml de apă şi fierbe timp de 30 de minute. Lasă apoi la răcit şi bea de 3-4 ori pe zi. Schinduful dizolvă mucusul şi ajută la calmarea durerilor şi a inflamaţiei. 
  • Scorţişoara. Fierbe un beţişor de scorţişoară cu puţin piper în 200 ml de apă timp de cîteva minute. Adaugă o lingură de miere şi consumă fierbinte, o dată pe zi, timp de o săptămână. Câteva picături de ulei de scorţişoară amestecate cu o lingură de miere calmează durerile. 
  • Măceşele. Prepară o infuzie din două linguriţe de fructe zdrobite cu 500 ml de apă clocotită şi consum-o toată ziua. Şi extractul din mlădiţe de măceş vindecă durerile, administrat câte 50 de picături, de 3 ori pe zi.

«Când e cazul să mergi la medic dacă te doare gâtul»

Durerile în gât pot apărea în orice anotimp şi la orice vârstă. Copiii mici pot exprima mai greu faptul că “mă doare gâtul”. Uneori poate apărea o senzaţie de usturime, sau durere în zona gâtului, alte persoane îşi pierd vocea sau pot simţi uşoare mâncărimi, senzaţie de gâdilare, sau pur şi simplu apare senzaţia că “înghit cu greu” alimentele. Durerile în gât pot să apară şi după consumul de alimente reci sau fierbinţi. În general, nu este recomandat consumul de alimente/lichide la temperaturi extreme (fierbinţi sau reci), ci consumul la temperatura camerei. Persoanele care ştiu că au avut în trecut probleme cu zona gâtului se pot prezenta la medic atunci când observă apariţia celor mai mici semne de alarmă. Însă, în general, ar trebui să ne prezentăm la un consult medical în momentul în care durerile în gât se asociază şi cu alte semne, precum febră, lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, pentru a putea fi investigate. De obicei, durerile în gât sunt asociate, cel mai frecvent, cu infecţii ale căilor aeriene superioare, dar ele pot fi şi debutul unor alor boli, precum gripa sau răceala. Medicul este cel care decide dacă este suficientă o examinare clinică sau dacă pacientul are nevoie de alte analize de sânge şi de un eventual consult ORL pentru a se putea pune un diagnostic de certitudine şi pentru a putea evita, astfel, apariţia complicaţiilor.

Mai multe