Teiul, un remediu natural antituse
1 februarie 2015 19:15
Sănătate
Ultima actualizare:
De-a lungul prodigioasei sale cariere, dr. Ovidiu Bojor a îmbinat studierea plantelor în mijlocul naturii cu investigarea lor farmacologică în laborator. Acum, vă recomandă remediile naturale pentru tratarea tusei.
Tusea nu este o afecţiune, ci un simptom al majorităţii afecţiunilor căilor respiratorii. Nu este decât un reflex produs de iritaţia mucoaselor căilor respiratorii, fie din cauza prezenţei unor corpi străini, fie din cauza prezenţei produselor patologice - mucus în exces, sânge sau spută - în căile respiratorii.
- Tusea prezintă două faze principale: faza iritativă, fără expectoraţii („tusea seacă”) şi faza cu secreţii abundente („tusea productivă”).
- Pentru „tusea seacă” se recomandă plante (sau substanţe obţinute din plante) cu acţiune calmantă, antispastică şi sedativă. De aceea, din farmacia casei nu trebuie să lipsească produsele farmaceutice pe bază de codeină fosforică şi siropurile gen „tusomag”.
- Pentru faza a doua tusei, de cocţiune, se recomandă plante cu acţiune emolientă, iar apoi expectorante. Din florile de lumânărică se prepară o infuzie din 2 linguriţe la o cană de apă; în cursul unei zile se beau treptat două căni îndulcite cu miere. Tratamentul se continuă cu o infuzie din 2 linguriţe de flori de tei la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi. Infuzia din flori de tei favorizează expectoraţia prin fluidizarea secreţiilor faringo-bronşice. Rezultate foarte bune dă şi pătlagina. Infuzia se prepară dintr-o lingură de frunze la o cană de apă; se îndulceşte şi se beau 1-2 căni pe zi. În casă se poate prepara şi siropul de pătlagină: 3 linguri de frunze se infuzează în 200 ml apă, se filtrează, se adaugă 130 g zahăr şi se fierbe la foc domol timp de 10 minute. Se adaugă 1 g benzoat de sodiu, care se poate procura de la farmacie. Pentru copii, 2-3 linguri pe zi; pentru adulţi, 5-6 linguri pe zi. Acţiune calmantă asupra centrului tusei prezintă uleiul esenţial obţinut din cimbrişorul de câmp şi, respectiv, din cimbrul de cultură.