Terapii pentru dureri de spate
20 octombrie 2017 19:53
Sănătate
Ultima actualizare:
Când durerile de spate nu-ţi dau pace, terapiile alternative reprezintă una dintre cele mai bune soluţii la care poţi apela cu încredere. Află din revista „Click! pentru femei” câteva dintre metodele care s-au dovedit a fi eficiente!
- Chiropractica corectează problemele articulaţiilor. Este o formă de tratament bazată pe tehnici efectuate manual, care constau în manipularea articulaţiilor coloanei vertebrale. Orice tip de leziune la nivelul coloanei poate duce la iritarea nervilor spinali, provocând durere şi senzaţie de amorţeală. Cu ajutorul acestei tehnici se pot ameliora şi trata diverse afecţiuni articulare, inclusiv cele ale spatelului, precum hernia de disc, sciatica şi compresia articulaţiilor de la nivelul coloanei vertebrale. Tratamentul chiropractic relaxează şi elimină tensiunea din jurul nervului spinal, corectând şi mobilizând coloana vertebrală.
- Acupunctura diminuează durerile lombare. Bazată pe medicina chineză, acupunctura deblochează meridianele prin care circulă energia vitală, reuşind să optimizeze starea de sănătate a întregului organism. Această metodă constă în aplicarea unor ace subţiri în anumite puncte strategice ale corpului, lăsându-le să acţioneze aproximativ o oră. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate, acupunctura poate fi folosită pentru tratarea afecţiunilor musculare, fiind lipsită de riscul efectelor secundare pe care îl pot avea medicamentele.
- Fizioterapia, de ajutor în recuperare. Este o metodă medicală care constă în folosirea unor tehnici speciale de recuperare a musculaturii afectate. Fizioterapia include, în funcţie de tipul afecţiunii şi de recomandarea medicului, şedinţe de electroterapie, bazate pe curenţi, exerciţii specifice programului de kinetoterapie, şedinţe de masaj pentru relaxarea musculaturii, laserterapie şi băi cu curent galvanic. Şedinţele de fizioterapie sunt indicate în tratarea spondilozei, artritei, discopatiei sau scoliozei.