Toată viața îți poate fi citită în dinți. Ce evenimente majore sunt imprimate pe dantură

30 martie 2020 15:11   Sănătate
Ultima actualizare:

Dinții tăi nu sunt numai o frumoasă carte de vizită sau instrumentele cu care mănânci. După cum arată un studiu recent, ei pot spune povestea întregii tale vieți.

Deși pare greu de crezut, un studiu recent a arătat că absolut toate evenimentele cu mare impact asupra ta, pe lângă stilul de viață sau dietă, sunt imprimate pentru totdeauna pe dinții tăi. Dantura poate indica inclusiv dacă o persoană a suferit multă vreme de o boală sau dacă a fost la închisoare, arată IFL Science, citat de ziare.com.

Stratul calcifiat care acoperă rădăcina dintelui, cementumul, este cel care ”vorbește”. Astfel, evenimente de viață precum nașterea sau menopauza, în cazul femeilor, dar chiar și perioada petrecută la închisoare lasă semne permanente la nivelul acestui țesut, a explicat Paola Cerrito, de la Departamentul de Antropolgie al Universității New York și Colegiul Dentiștilor.

Cementul dentar arată ce ai făcut în viață        

În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat 47 de dinți de la 15 indivizi al căror dosar medical era cunoscut, la fel și evenimentele de viață. ”Aceste straturi calcificate reprezintă o arhivă de încredere a experiențelor psihologice ale cuiva, a nivelului de stres din sarcini, a bolilor și chiar a perioadei petrecute în detenție sau la menopauză - toate lasă o urmă permanantă, distinctivă”, a explicat omul de știință.Analizând doar dinții, oamenii de știință au putut ști dacă femeile născuseră sau trecuseră prin menopauză. Toate evenimentele stresante, bolile erau însemnate în cementul dintelui, se arată într-un raport publicat de Scientific Reports.

Citește și:

Primele măsuri dacă cel mic s-a lovit la dinţi 

Trucuri simple prin care să-ți păstrezi dinții sănătoși

Mai multe