Top 5 greşeli pe pârtie care duc la accidentări? Ce spun medicii

15 februarie 2026 17:48   Sănătate

În pragul vacanţei de schi, dr. Ion Bogdan Codorean, medic primar ortoped, face un top al celor mai frecvente greşeli de pe pârtie care pot duce la accidentări grave. Totodată, prezintă şi regulile de aur pentru un schi lipsit de riscuri! 

An de an, în perioada ianuarie-mai, 70% dintre intervenţiile chirurgicale ortopedice sunt cauzate de accidentări în timpul practicării sporturilor de iarnă. „Dacă ar fi să facem un top al sporturilor de iarnă în funcţie de numărul de accidentări care se produc în timpul practicării lor, aş pune pe locul 1 schiul, pe locul 2 schiul, iar pe loc 3 tot schiul. De pe locul 4 încolo includem săniuşul, snowboardul şi patinajul”, declară dr. Ion Bogdan Codorean, medic primar ortoped, specializat in traumatologie sportivă. Cele mai frecvente accidentări sunt entorsele la nivelul genunchiului, rupturile de ligament încrucişat anterior, rupturile de ligamente colaterale, rupturile de menisc. Mai puţine la număr sunt fracturile de tibie sau fracturile de şold. 

Greşeli 

Nerespectarea regulilor de protecţie şi de practicare ale acestui sport. Schiul implică responsabilitate, reguli, echipament specific, repetiţie, pregătire şi multă atenţie.

Relaxarea. Majoritatatea accidentărilor apar în zone în care schiorii se relaxează, în zone drepte, uşoare, când îşi permit, cred ei, să se uite la peisaj, la ceas, la telefon. Îi sfătuiesc să fie concentraţi până când îşi dau schiurile jos din picioare. În plus, atunci când viteza de alunecare este mai mică, la o căzătură, schiurile nu sar şi astfel se produce o pârghie la nivelul genunchilor şi se produc accidentările. 

Lipsa încălzirii şi a pregătirii fizice. Oamenii trebuie să revină treptat la ritmul şi la nivelul la care se ştiau cu un an înainte, când aveau la activ 7 zile intensive de schi, să o ia treptat, uşor, cu calm. 

Neadaptarea pârtiei alese la nivelul cunoştinţelor. Mulţi ajung să se ducă nepregătiţi pe o pârtie mai grea decât fac faţă. Sunt poziţii, reguli, mişcări specifice care trebuie învăţate, repetate şi fixate, iar apelarea la un instructor de schi este cel mai indicat drum de la vârful spre baza pârtiei, în special pentru începători. 

A continua să schiezi chiar dacă simţi că eşti obosit sau, şi mai rău, a te opri la un bar în vârful muntelui să bei 2-3 shoturi în plus care te fac să fii mai curajos şi să crezi că poţi face mai multe decât în realitate.

Recomandări 

„Important e să ştie că primul popas trebuie să fie la medicul ortoped. Semnalizez simptomele care trebuie să trimită pacientul către cabinetul medicului ortoped pentru a confirma sau infirma iminenţa unui tratament chirurgical. Atunci când există durere, când articulaţiile sau genunchiul se umflă, când e limitată mobilitatea sau există un blocaj articular, când apare, în cazul unei fracturi, o mobilitate anormală, într-o zonă atipică, în oricare dintre aceste situaţii trebuie mers urgent la medicul ortoped pentru stabilirea tratamentului adecvat”, avertizează dr. Ion Bogdan Codorean. Amânarea intervenţiei chirurgicale recomandate de medicul ortoped în urma unei accidentări în speranţa vindecării de la sine este cel mai scurt drum către agravarea problemelor articulare.

Mai multe