Trăieşti mult şi sănătos, dacă mergi iute pe jos
Gata, toată lumea la plimbare, repejor!
Un studiu realizat de cercetătorii australieni de la Universitatea din Sydney, de-a lungul a 15 ani, a demonstrat că persoanele care merg pe jos cu viteze cuprinse între 5 şi 7 km/h reduc riscul de moarte prematură cu 20%. Studiul a fost efectuat pe persoane de ambele sexe cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani.
Cercetătorii au descoperit că în cazul celor trecuţi de 60 de ani, mersul rapid pe jos are efecte miraculoase asupra inimii, sistemului sanguin şi asupra activităţii neurocerebrale. 53% din populaţia planetei care a trecut de pragul de 55 de ani suferă de afecţiuni cardiace care le pun viaţa în pericol. Principala cauză a blocajelor coronariene şi a afecţiunilor legate de sistemul cardiovascular este cauzată de factori precum mişcarea lentă, târşâitul picioarelor şi reacţii târzii la stimuli. ”Un ritm alert de deplasare este soluţia pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.
Mersul pe jos încetineşte efectele bolilor degenerative, întăreşte imunitatea şi stimulează metabolismul celular”, a declarat profesorul Emmanuel Stamatakis, de la Universitatea din Sydney. Studiul a analizat datele privind mortalitatea din Anglia şi Scoţia în intervalul 1994 şi 2008, monitorizând activitatea a 50.000 de persoane în funcţie de ritmul de mers pe jos, vârstă, sex şi indicele de masă corporală.
Din 2008 şi până în prezent, plaja de analiză s-a lărgit substanţial cu implicarea a 420.000 de voluntari din Australia şi Marea Britanie. Concluzia studiului este că: 10 minute de mers pe jos în viteză reduc cu 15% riscul mortalităţii premature şi au efecte miraculoase la persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani.