Transpirația prieten sau dușman? Cum știi dacă totul este în regulă
Deși transpiratul poate fi rușinos, el este necesar pentru buna funcționare a organismului. Cu toate acestea, el trebuie să fie monitorizat cu atenție pentru că dereglajele își pot face apariția foarte ușor și pot pune în primejdie sănătatea ta.
Pentru că transpiratul este o funcție vitală a corpului, ajutând la stabilirea unei temperaturi echilibrate în organism, devine necesară monitorizarea bunei sale funcționări. Uneori mecanismul complex al transpirației se dereglează și dă naștere unor probleme serioase de sănătate.
Transpiratul presupune eliberarea unui lichid sărat din glandele sudoripare, iar acest lichid eliminat are un singur scop- în timp ce se evaporă, ajută la reglarea temperaturii corporale. Transpirația este eliberată la suprafața pielii prin intermediul unor conducte, iar o persoană are în medie de la 2 la 4 milioane de astfel de glande, acestea găsindu-se în cea mai mare densitate în zona palmelor și tălpilor, potrivit Playtech.ro.