Tratamentul cu boabe de porumb, benefic pentru vigoarea oaselor
Secole la rând, porumbul se cultiva doar în America Centrală, iar făina acestei cereale reprezenta principala hrană a localnicilor: aztecii, mayașii și incașii. După o perioadă de timp, localnicii și-au completat hrana cotidiană consumând și ceaiul obținut din boabele macerate și din mătasea verde sau uscată a porumbului.
Terapeuții din mai multe țări au studiat efectele hranei cu porumb și au constatat că tratamentul cu boabe fierte este cel mai vechi leac pentru tratamentul oaselor.
Boabele de porumb sunt bogate în substanțe active
Cercetările au scos în evidență că boabele de porumb conțin numeroase substanțe active printre care: flavonoide, taninuri, saponine, uleiuri volatile, proteine, dar și săruri de potasiu și minerale ( fier,magneziu, fosfor), carotenoizi, vitaminele A, din grupa B, C, E, hidrocarburi și amidon.
Tratamentul cu boabe de porumb revigorează oasele
S-a constatat că tratamentul cu boabe de porumb, folosit în practica monahală, are efecte grozave pentru sănătatea oaselor.
Iată cum se prepară boabele de porumb pentru acest tratament:
Se curăță boabele de pe un știulete de porumb, de mărime medie, se spală bine și se pun la fiert într-o oală de pământ în care punem 2 litri de apă. După 2 ore și jumătate, luăm vasul de pe foc lăsându-l acoperit până când apa se răcește complet. Atunci, scoatem boabele din apa în care au fiert și le punem pe o farfurie, păstrându-le la temperatura camerei. Toate boabele se consumă pe parcursul unei zile. Acest tratament trebuie urmat timp de două luni. După acest interval, facem o pauză de 10 zile și reluăm tratamentul încă două luni. Totodată, zeama care a rămas de la fierberea boabelor o consumăm în loc de apă. Tratamentul acesta cu boabe fierte de porumb contribuie la revigorarea oaselor.