Tratează depresia cu sunătoare

6 februarie 2015 22:39   Sănătate
Ultima actualizare:

Dr. Ovidiu Bojor a acordat în activitatea sa o atenţie deosebită şi afecţiunilor considerate specifice epocii moderne, pentru a ajunge la concluzia că farmacia naturii oferă numeroase leacuri şi pentru acestea.

Pentru ameliorarea stărilor depresive putem folosi, pe lângă produsele standardizate pe bază de plante, şi preparate în farmacia casei: 

- Infuzie de flori şi frunze de sunătoare, 2 linguriţe plantă uscată la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi, treptat, la intervale regulate. 

- Infuzie din frunze şi flori de păducel, talpa gâştii şi flori de tei, amestec în părţi egale, o lingură de plante la o cană de apă; se poate îndulci cu miere şi se bea seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare. 

- Infuzii sau decocturi scurte (5 minute) din plante bogate în siliciu: coada calului, 2 linguriţe plantă la o cană de apă, 2 căni pe zi; podbal, o lingură de fruze la o cană de apă, 2-3 căni pe zi. 

- În alimentaţie ar trebui introduse unele seminţe, legume şi fructe. 

- Deoarece soia are proprietate reconstituantă în astenii nervoase (şi în surmenajul intelectual), se recomandă folosirea uleiului şi făinii de soia. 

- Grâul, ca atare, fie amestecat în salate, fie trecut prin maşina de tocat şi amestecat cu miere, fie sub formă de boabe încolţite. 

- Ovăzul, sub formă de seminţe încolţite, în meniul obişnuit sau în cure, de pâine (dintr-o combinaţie de făină de grâu şi făină de ovăz), de „fulgi de ovăz”, asortaţi cu fructe proaspete, la micul dejun.

Mai multe