Trucuri ca să ai mereu respiraţia proaspătă

28 mai 2017 20:20   Sănătate
Ultima actualizare:

O respiraţie proaspătă e la fel de importantă ca un zâmbet sănătos şi frumos. Fie că vorbim de un miros neplăcut al respiraţiei după ce au fost consumate anumite alimente, fie de senzaţia de disconfort dimineaţă, majoritatea se confruntă cel puţin o dată cu acest inconvenient.

Igienă orală corectă

E recomandat periajul dinţilor de cel puţin două ori pe zi, pentru a se îndepărta placa bacteriană şi resturile alimentare de pe dinţi. Folosiţi două periuţe: una pentru periajul de seară şi una pentru cel de dimineaţă.

Periajul de bază e cel de seară, iar la final, clătiţi cavitatea bucală cu apă de gură, câteva secunde. 

Aceasta vă ajută la îndepărtarea şi prevenirea acumulării de placă bacteriană în spaţiile dintre dinţi sau dintre rădăcini. 

Periaţi şi limba, pentru a îndepărta eficient depunerile care pot genera mirosuri neplăcute.

Gumă de mestecat

După masă, dacă nu aveţi acces la periuţa şi pasta de dinţi, puteţi apela la gumă de mestecat, ca soluţie rapidă pentru o respiraţie proaspătă.

În meniu, optaţi pentru cât mai multe legume şi fructe crude bogate în fibre, pentru că masează gingiile şi curaţă dinţîi. Mai puteţi folosi dropsuri sau spray-uri mentolate.

Controale periodice la medicul dentist

Faceţi o vizită medicului stomatolog cel puţin o dată la 6 luni, dacă nu aveţi probleme semnificative cu dantura. 

Veţi descoperi împreună posibilele cauze ale halenei şi veţi putea stabili un plan de tratament.

Importanţa detartrajului

Tartrul se depune pe suprafaţa dinţilor, dar şi sub nivelul gingiei, proces favorizat de salivă cu vâscozitate mare, de plombe, de lipsa masticaţiei pe dinţii respectivi sau de periajul incorect. 

Acesta favorizează instalarea bacteriilor, care vor genera ulterior o respiraţie deloc plăcută. E indicat un detartraj o dată la 6 luni pentru persoanele cu o dantură sănătoasă, iar la trei-patru luni pentru fumători sau cei cu probleme parodontale, conform www.farmaciata.ro.

Mai multe