Tu când ţi-ai făcut ultimul detartraj?
Ritmul de formare a tartrului depinde de mai mulţi factori - contează poziţia dinţilor tăi, ce mănânci, dacă eşti fumător, cât de bine te speli pe dinţi. Medicii stomatologi recomandă un detartraj o dată la 6 luni sau de câte ori este nevoie. În caz contrar, rişti o mulţime de neplăceri.
Tartrul începe să se depună de la o vârstă fragedă, chiar de la 9 luni, din momentul în care apar dinţii definitivi. Igienizarea începe acasă, prin periaj corect, folosirea aţei dentare, a apei de gură. Dar nu este suficient. Oricât de drepţi ai avea dinţii, tot rămân zone greu accesibile care nu sunt bine curăţate şi unde se depune tartru. Din acest motiv, detartrajul o dată la 6 luni e esenţial.
„Tartrul este poros, el adunând ca un burete placa bacteriană care se depune în mai multe straturi şi se mineralizează. Astfel, depozitul se măreşte, apasă pe gingie, aceasta se retrage, lăsând dezgolită, de cele mai multe ori, rădăcina dintelui. Inflamarea gingiilor poartă numele de gingivită, care se manifestă prin umflarea, mărirea, înroşirea, modificarea culorii şi sângerarea acestora. Pacienţii cu depuneri de tartru au în permanenţă un miros fetid la nivelul cavităţii bucale, chiar dacă se spală pe dinţi şi folosesc apă de gură. Dacă tartrul nu e îndepărtat periodic, el afectează şi ţesutul de susţinere a dintelui, nu doar gingia, toate acestea ducând la mobilizări ale dinţilor afectaţi şi, în final, la pierderea lor. Acest fenomen poartă numele de boală parodontală şi este unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale tartrului”, explică medicul stomatolog Ionella Postelnicu.Detartrajul e un tratament ce constă în spargerea şi îndepărtarea depozitelor de tartru cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete. Acesta are o ansă metalică ce vibrează, iar vibraţiile produse duc la dezintegrarea tartrului. Manopera nu e dureroasă, dar sensibilitatea dinţilor este diferită aşa că uneori poate fi neplăcut. În aceste cazuri, o simplă anestezie locală rezolvă problema.