Uite ce păţeşti dacă alegi sutienul greşit!
16 aprilie 2015 21:24
Sănătate
Ultima actualizare:
Mărimea sutienului contează! Acest articol vestimentar a devenit indispensabil în garderoba doamnelor, însă ceea ce nu ştiu ele e cum să-şi aleagă mărimea potrivită.
Peste 75% dintre femei poartă un sutien nepotrivit pentru ele, ceea ce poate avea efecte negative asupra organismului. Odată cu variaţiile de greutate, cu practicarea sportului sau sedentarismul, cu postura incorectă a corpului, mărimile sutienului pot varia. Iată ce poţi păţi când ai ales sutienul greşit.
- Sutienul cu sârmă – purtate frecvent, sutienele cu sârmă pot provoca apariţia nodulilor la sân sau chiar traumatisme serioase la nivelul pielii. Dacă ai depistat deja noduli la sân, evită acest tip de sutiene. Cel mai indicate sunt bustierele sau sutienele sport.
- Sutien prea mare - Purtarea unui sutien prea mare, care să nu susţină cum trebuie sânii, duce la probleme mari de postură, la deformarea spatelui şi chiar la dificultăţi de respiraţie (diafragma este presată de greutatea sânilor).
- Bretele prea strâmte – acestea pot pune o presiune enormă pe umeri, tăind carnea de pe ei, şi îi trag în jos, modificând astfel poziţia coloanei vertebrale. Bretelele nu trebuie strânse prea tare, deoarece, pe lângă faptul că rămân cute inestetice, ele pot cauza dureri musculare la nivelul gâtului şi ale articulaţiilor.
- Sutien prea mic – dacă e prea strâns poate crea presiune asupra nervilor, a muşchilor şi a vaselor de sânge din jurul umerilor, de la spate şi piept. Aceasta poate duce la dureri de cap şi dureri ale braţelor.
Sfaturi pentru alegerea potrivită
- sutienul nu trebuie să permită sânilor să se reverse nici în lateral, nici în faţă;
- partea metalică şi banda dintre sâni trebuie să stea lipite de piele;
- banda din spate trebuie să stea dreapta, fără să se ridice către omoplaţi;
- sutienul nu trebuie să strângă sau să lase urme pe piele.