Un măr şi o aspirină pe zi fac bătrâneţea mai uşoară
Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Ohio, un măr pe zi este cel mai bun tratament împotriva colesterolului.
În plus, o aspirină luată în fiecare zi ne ajută inima şi ne menţine mintea limpede. Peste 300 de voluntari cu vârste cuprinse între 45 şi 80 de ani care au sesizat o creştere alarmantă a colesterolului au mâncat zilnic câte un măr şi, după nu mai puţin de patru săptămâni, nivelul depunerilor de grăsime de pe artere a scăzut cu peste 40%.
Conform specialiştilor, fructul combate arteroscleroza şi previne infarctul sau atacurile cerebrale. Pe un număr de 681 voluntari cu vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani, a fost testat şi efectul aspirinei, pe o durată de cinci ani. Astfel s-a descoperit că efectul vasodilatator al acesteia, consumată în doze reduse, a produs efecte benefice asupra memoriei şi a întărit activitatea cardiacă.