Unguentul cu flori de sânziene, un remediu excelent pentru afecțiuni ale pielii. Cum să-l prepari acasă
Unguentul de sânziene este un leac excelent pentru afecţiuni cutanate (răni, furuncule, eczeme), ulceraţii şi pentru durerile reumatice.
Pentru prepararea alifiei avem nevoie de 100 g de flori de sânziene, 500 ml de ulei de floarea-soarelui, două linguri de răşină, două linguri de ceară de albine şi cinci linguri de ulei de lavandă.
Cum se prepară unguentul din flori de sânziene
Florile se pun într-o sticlă cu gâtul larg. Deasupra florilor se toarnă uleiul de floarea-soarelui şi ingredientele se lasă să se macereze la soare.
După şapte zile, maceratul se strecoară într-o cratiţă, se adaugă celelalte ingrediente: răşina, ceara, şi uleiul de lavandă şi vasul în care se prepară unguentul se pune pe aragaz, la foc mic. Compoziţia se amestecă până când se omogenizează. Apoi se stinge focul, iar când unguentul s-a răcit, se toarnă în borcănele închise la culoare, care se depozitează la rece.
Unguentul se aplică pe zonele cutanate afectate de răni, de eczeme sau de furuncule, iar în cazul durerilor reumatice, se ung articulaţiile dureroase.