Vedetele şi-au dat întâlnire la crosul «Click! Sănătate»
Ca în fiecare an, prezenţa la crosul organizat de „Click! Sănătate", cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, al Federaţiei Române de Atletism şi al Ministerului Tineretului și Sportului, a fost covârşitoare.
Sute de bucureşteni şi români veniţi din toate colţurile ţării au sfidat capriciile vremii şi s-au aliniat la start alături de multipla campioană mondială şi olimpică de atletism Gabriela Szabo.
Copii, adulţi de toate vârstele şi vedete autohtone îndrăgite, cum sunt Raluca Lăzăruţ, de la Kanal D, şi Constantin Zamfirescu, alias „Gogoaşe", de la „Trăsniţii", Prima TV, au alergat pe o distanţă de aproximativ 2,5 kilometri, devenind, astfel, promotorii campaniei lansate de „Click! Sănătate": „Aleargă cu zâmbetul pe buze".
Raluca (foto), prezentatoarea ştirilor Kanal D, a venit la cros pentru că ştie că „alergatul şi mişcarea modelează nu doar fizicul, ci şi sufletul, şi reprezintă cele mai econome metode de a slăbi şi de a te menţine sănătos".
78 de ani, cel mai în vârstă concurent
Înscrierea în concurs a început la ora 08.00, iar startul crosului a fost dat la ora 10.00. Între timp, Corina, Eliza şi Florin, de la Club Moving, i-au încălzit pe concurenţi pentru alergare cu demonstraţii de aerobic, fitness şi stretching pe ritmurile antrenante ale muzicii.
Când au auzit că distanţa de alergat este ceva mai mică faţă de anii precedenţii, persoanele aflate în parcul Herăstrău au prins curaj şi au făcut cozi de aşteptare la înscriere. Pe bună dreptate, pentru că s-au pus la bătaie zeci de premii care mai de care mai atrăgătoare.
Concurenţii au pornit din piaţa Charles de Gaulle spre piaţa Arcul de Triumf şi au continuat spre parcul Herăstrău, pe malul lacului, întorcându-se pe bulevardul Aviatorilor, pe pista de biciclete de pe trotuar.
Primul sosit la zona de „finish" a fost Ionuţ Betej , care a concurat la categoria 19-35 de ani, şi a câştigat o tabletă Evolio.
Mai puţin de 7 minute a fost timpul scos şi de Aurel Rotaru, în vârstă de 17 ani, care a câştigat locul I la categoria juniori 15-18 ani.
Cel mai în vârstă concurent, Ivanovici Ilie (foto), născut pe 3 februarie 1935 (78 de ani), din Găeşti, a venit să alerge pentru că încă mai poate şi pentru că ştie că mişcarea îi creşte speranţa de viaţă.
La polul opus, cel mai tânăr concurent a fost o fetiţă, Petre Silvia Andreea, care a împlinit 10 ani în urmă cu câteva zile, pe 28 mai.
Un cuplu a alergat cu bebe în cărucior
La această ediţie am premiat şi cel mai curajos cuplu, care a alergat cu bebeluşul în cărucior distanţa de 2,5 kilometri.
Familia Zăbărilă Elena (30 de ani) şi Bogdan (33 de ani) l-au adus la cros pe Sebastian, deşi are doar un an şi o lună. Bebeluşul cu numărul de concurs 697 a „alergat" în cărucior „cu zâmbetul pe buze".
Până la festivitatea de premiere, cântăreaţa Tara însoţită, de echipa sa de dansatori, au animat atmosfera cu piese cunoscute, precum: „Happy for you" şi „Missing You".
„Gogoaşe" a înmânat premiile
Toate premiile au fost înmânate de „trăsnitul Gogoaşe" Constantin Zamfirescu, care a strâns mâna tuturor câştigătorilor şi i-a lăudat pentru performanţe şi pentru că au grijă de sănătatea lor.
36 de premii mari au fost puse la bătaie, câte 3 pentru fiecare categorie, locurile I, II şi III. Concurenţii, care au fost împărţiti în 6 categorii de vârste, juniori 10 -14 ani, juniori 15-18 ani, seniori 19-34 ani, veterani 35-45 ani, veterani 46-59 ani şi veterani peste 60 de ani, au primit tablete Evolio, aparate de masaj Relax Maxx & Pernă AirMax Pillow, MP 3 Playere, vouchere la încălţăminte sport Walkmaxx-Top Shop şi vouchere la Club Moving.
Pentru categoria specială, la care s-au premiat cel mai inventiv cuplu, cel mai în vârstă participant şi cel mai tănâr alergător s-au oferit produse sănătoase pe bază de soia de la Alpro, vouchere de la Titan, vouchere de la Walmaxx şi produse Alka.
Concurenţii care au participat la cros, dar nu s-au aflat printre primii ajunşi la „finish" au aşteptat desemnarea câştigărilor la tombolă, unde au intrat toate taloanele înscrise la concurs. 17 premii au fost acordate în cadrul tombolei, respectiv 5 aparate de fitness Slide N' Tone, 3 vouchere la Club Moving, 3 premii Touch, 1 premiu Life Care şi 5 coolere pentru laptop.
Printre participanţii fideli la cros s-au numărat şi mulţi concurenţi noi, tineri. Teodora Maria (foto stânga), de 14 ani, a „bifat" pentru prima dată în viaţă un concurs de alergare şi s-a declarat încântată.
A fost cu atât mai mulţumită, pentru că a adus cu ea o mulţime de colegi şi prieteni de aceeaşi vârstă, şi cu toţii au fost impresionaţi de mulţimea de persoane care aleargă pe distanţe mai mari decât turele din curtea şcolii.
Împreună cu Matei, fratele său, de 11 ani, s-au fotografiat alături de Gabriela Szabo. Mi-au mărturisit că nu ştiau „cine este doamna cu care toată lumea voia o amintire".
„Sunt prea mici să ştie cine sunt, dar se vor uita pe internet", a spus amuzată fosta campioană.