Vino să vezi sectorul de plante medicinale și utile din Grădina Botanică!

31 august 2017 13:05   Sănătate
Ultima actualizare:

„Grădina cu Remedii”, sectorul de plante medicinale și utile din cadrul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din Bucureşti a fost reamenajat complet, în cadrul unei inițiative de responsabilitate socială corporativă, Secom. Proiectul a vizat amenajarea unei suprafețe de 1800 mp, semnalizarea zonei și a plantelor și s-a desfășurat în două etape.

„Grădina cu Remedii” este rezultatul unui parteneriat pe termen lung încheiat între Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” și Secom și își propune să crească gradul de informare cu privire la beneficiile plantelor pentru sănătate și să redea totodată publicului un spațiu în care se pot familiariza cu sute de plante medicinale. Proiectul a început în 2016, când au fost realizate lucrări pe 60% din suprafața sectorului, și a fost reluat în primăvara anului 2017, atunci când s-au efectuat lucrări de curățare, toaletare și întreținere a întregii suprafețe. Ulterior, s-a aplicat o folie anti-buruieni, peste care s-a aplicat scoarță decorativă şi piatră ornamentală. În această etapă s-au aplicat tratamente de fertilizare a solului și tratamente fito-sanitare pentru labirintul verde din Buxus sempervirens. Pentru facilitarea întreținerii zonei, Secom® a donat Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” unelte, îngrășământ și echipamente pentru irigație.

Proiectul a început în 2016, când au fost realizate lucrări pe 60% din suprafața sectorului

În cadrul proiectului au fost aduse câteva specii noi de plante și au fost etichetate. Astfel, vizitatorii pot afla denumirile plantelor, originea și beneficiile pentru sănătate. Cele peste 300 de specii de plante sunt segmentate în funcție de acțiunea terapeutică, în 26 de sectoare. Astfel, bucureștenii pot vedea care sunt plantele care susțin sistemul imunitar, cardiovascular sau care au tradiție în realizarea cosmeticelor naturale.

„O grădină se crește și îngrijește. Suntem pentru al doilea an alături de Grădina Botanică București și încercăm să ne respectăm angajamentul pe care ni l-am luat anul trecut, atunci când am lansat proiectul „Grădina cu Remedii”. Într-o lume grăbită, în care stresul este la cote maxime, credem că avem și mai mare nevoie să ne întoarcem spre natură și spre resursele pe care ni le oferă aceasta. În Grădina Botanică București Secom® readuce în atenția publicului larg o astfel de zonă”, a declarat Lucia Costea, managing partner Secom®.

Cele peste 300 de specii de plante sunt segmentate în funcție de acțiunea terapeutică

Sectorul de plante medicinale și utile a fost amenajat în perioada 1886-1907, odată cu amenajarea Grădinii Botanice în șoseaua Cotroceni. Zona se distinge prin forma unică dată de labirintul verde, design-ul inedit realizat printr-un gard viu din Buxus sempervirens și speciile de plante medicinale din flora spontană. „De-a lungul celor aproximativ 130 de ani de existenţă sectorul de plante medicinale și utile nu şi-a modificat structura. Poate doar tipurile şi numărul de specii găzduite. Cu siguranţă a avut perioade mai bune şi perioade mai puţin bune. Am primit cu bucurie propunerea Secom® de revitalizare a sectorului, iar după cei doi ani de colaborare putem spune că nu am greșit deloc pentru că astăzi „Grădina cu Remedii” are o altă înfățișare”, a declarat prof. univ. dr. Paulina Atanasiu, Directorul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândza" București.

„Grădina cu Remedii” este amplasată în proximitatea serelor și poate fi vizitată zilnic între orele 8.00 - 20.00 (perioada (16 martie – 15 octombrie) și între orele 9.00-17.00 (16 octombrie – 15 martie).

Despre Secom:

Secom este compania românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă pentru un stil de viață sănătos. Compania este specializată în importul, distribuția și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe (suplimente alimentare și cosmetice naturale).

Mai multe