Vinul alb ne strică dinţii
Oamenii de ştiinţă au descoperit că vinurile albe, precum Chardonnay sau Pinot Grigio, macină smalţul mai repede decât vinurile roşii precum Merlot şi Claret. Cercetătorii spun că un contact prelungit al dinţilor cu vinul alb erodează smalţul, făcând dinţii mai sensibili la rece, fierbinte şi la dulciuri. O echipă de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, a studiat efectul vinurilor din Germania, Franţa, Italia şi Spania asupra smalţulului dinţilor scoşi de la bărbaţi şi femei cu vârste între 40 şi 65 de ani.
Dinţii au fost scufundaţi în vinuri timp de 24 de ore şi apoi au fost analizaţi la microscop. Dinţii păstraţi în vin alb erau mai vătămaţi decât cei din vinul roşu. Vestea bună este că mâncarea ce conţine mult calciu poate înlătura efectele negative. "Tradiţia de a consuma brânzeturi pe lângă vin ar putea avea un efect benefic asupra dinţilor întrucât acestea conţin o cantitate mare de calciu", au spus oamenii de ştiinţă.