Vinul roşu şi ciocolata te apără de diabet

22 ianuarie 2014 15:15   Sănătate
Ultima actualizare:

Vinul roşu, ciocolata şi căpuşunile sunt îndrăgite de toată lumea. Până acum nu s-a ştiut însă că acestea toate ne pot feri de diabet. Un nou studiu a arătat că flavonoizii pe care îi conţin pot regla nivelele de glucoză din sânge şi să prevină declanşarea diabetului tip 2.

Flavonoizii sunt compuşi antioxidanţi care se găsesc în plante, ceai, vin roşu şi ciocolată care au puterea de a ne proteja şi de alte boli, cum ar fi, afecţiunile inimii, hipertensiune, unele cancere şi demenţă.

Noul studiu realizat de cercetători de la University of East Anglia şi King's College London arată că efectul protector împotriva diabetului este realizat şi prin administrarea unor cantităţi mai mari de antocianine, care sunt prezente în căpşuni, coacăze, afine şi mure. Aceste substanţe reglează cantitatea de glucoză din sânge.

Cercetările care s-au făcut asupra a 2.000 de femei voluntare au arătat că cele care au consumat cele mai multe antocianine au fost cel mai puţin predispuse de a suferi inflamaţii cronice, care sunt asociate cu cele mai mari probleme de sănătate de astăzi, inclusiv diabet, obezitate, boli cardiovasculare şi cancer.

Mai multe