Vrei să scapi de răceală? Calmează-te
Mii de oameni tuşesc, fac febră şi au frisoane la scurt timp după prima zăpadă. Specialiştii americani au descoperit că adevărata cauză a îmbolnăvirilor în masă nu este frigul, ci stresul.
Infecţiile căilor respiratorii, bronşitele, virozele şi răcelile care ne lovesc în fiecare iarnă sunt, de fapt, consecinţele unor probleme ale sistemului imunitar. Experţii de la Universitatea Case Western Reserve susţin că cel mai bun “medicament” împotriva acestor afecţiuni este relaxarea. “Stresul afectează negativ sistemul imunitar şi metabolismul organismului nostru. Am studiat reacţiile mai multor voluntari la expunerea cu diferite virusuri şi bacterii. Stresul a avut un rol hotărâtor în îmbolnăvirea lor”, a declarat psihologul Andrew Baum.
În condiţiile expunerii la virusuri, organismul eliberează nişte substanţe chimice numite citochine pro-inflamatorii care activează sistemul imunitar în lupta contra bacteriile, virusurilor şi infecţiilor. La stres, acestea reacţionează mai greu şi predispune organiusmul la infecţii. După ce trece boala, sunt eliberate citochinele antiinflamatorii în organism. Ele împiedică boala să devină cronică. În această etapă a bolii este bine ca pacientul să ajute corpul cu antiinflamatorii recomandate de medic. În condiţii de stres ridicat, organismul eliberează corticosteron care inhibă sistemul imunitar şi predispune la infecţii.
Specialiştii spanioli au studiat 1.149 de persoane timp de un an, calculând numărul bolilor de care au suferit de-a lungul acestui interval. Bancherii, profesorii, agenţii de vânzări şi doctorii au fost campioni la răceală, în timp ce zugravii, şoferii şi asistentele abia dacă au tuşit o dată. Specialiştii britanici au descoperit şi ei că în intervalul decembrie-martie, lipsa fructelor şi legumelor din dieta zilnică precum şi nivelul scăzut de lumină de pe durata zilei cresc nivelul de stres. De aceea recomandă mult somn, 100 de grame de alune sau nuci, 150 de grame de broccoli şi salate în fiecare zi.