Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Ce drepturi au bolnavii în România

17 septembrie 2019 12:43   Sănătate
Ultima actualizare:

Pe 17 septembrie este marcată Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Statisticle OMS arată că cinci oameni mor în fiecare minut din cauza unor erori din timpul asistenţei medicale. Majoritatea acestor decese pot fi evitate. În România, pentru a marca această zi, clădirea Guvernului şi fântânile arteziene din centrul Capitalei vor fi colorate în portocaliu. Şi tot de azi, Ministerul Sănătăţii va demara programe referitoare la siguranţa pacienţilor şi drepturile bolnavilor din Rămânia.

„Nimeni nu trebuie să sufere atunci când beneficiază de servicii de sănătate. Şi totuşi, în fiecare zi, mii de pacienţi suferă prejudicii evitabile în timp ce primesc îngrijirile medicale de care au nevoie. 2,6 milioane de pacienţi mor în fiecare an din cauza problemelor care ţin de sigurdanţa pacienţilor, în ţările cu venituri mici şi medii. Asta înseamnă că cinci oameni mor în fiecare minut din cauza unor erori din timpul asistenţei medicale. Majoritatea acestor decese pot fi evitate” , transmite Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate într+un mesaj comun cu Organizaţia Moondială a Sănătăţii (OMS).

De fapt, această idee de a marca o zi pentru siguranţa pacienţilor a venit în urma rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Statisticile relevă faptul că evenimentele adverse asociate asistenței medicale reprezintă o problemă de sănătate globală. Astfel, la cea de-a 72-a Adunare Generală a OMS, în vederea recunoașterii siguranței pacienților ca o prioritate globală a sănătății, s-a stabilit, ca începând din acest an, ziua de 17 septembrie să fie declarată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Tema primului eveniment de acest fel este: ”Siguranța pacientului: o prioritate globală pentru sănătate” iar sloganul este ”Vorbește deschis despre siguranța pacientului!”.

“În ultimii 2 ani am făcut pași importanți pentru creșterea siguranței pacientului în unitățile sanitare. Împreună cu profesioniști recunoscuți din domeniu am elaborat ghiduri și protocoale medicale care reprezintă baza practică și suportul pentru aplicarea medicinii bazate pe dovezi și îmbunătățirea sistematică a prognosticului pacienților tratați în sistem. Printre cele mai importante se numără ghidul de gestionare a sângelui pacientului în perioada pre-operatorie și ghidul privind siguranța pacientului în specialitatea anestezie – terapie intensivă (ATI). De asemenea, acreditarea periodică a unităților sanitare implică elaborarea și revizuirea procedurilor și protocoalelor medicale operaționale, astfel încât, la nivel local, standardizarea parcursului pacientului în spital să ducă la reducerea erorilor, creșterea calității serviciilor medicale și, implicit, la creșterea siguranței pacientului”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Când vorbim despre pacienţi ne gândim la persoanele bolnave. Însă, potrivit articolului 1 din Legea 46 din 21 ianuarie 2003, prin pacient se înțelege persoana sanatoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate. Şi chiar dacă, în multe spitale din ţara noastră persoane care ajung să aibă nevoie de asistenţă medicală primesc jigniri şi servicii de proastă calitate, trebuie ştiut că legislaţia medicală a prevăzut o serie de drepturi pentru pacienţi.

Iată câteva din drepturile pacienţilor prevăzute de Legea 46/2003

1. Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.

2. Pacientul internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afară spitalului.

3. Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.

4. În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgenţă, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.

5. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.

6. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.

7. Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate.

8. Dacă pacientul nu este cetățean român, informațiile i se aduc la cunoștință într-o limbă de circulație internațională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

9. Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat și de a alege o alta persoană care să fie informată în locul sau.

10. Rudele și prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluția investigatiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului.

11. Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală.

12. Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.

Şpaga din spitale

Conform articolului 34 din Legea privind drepturile pacientului „personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare nu are dreptul sa supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plata legale din cadrul unității respective”.

În schimb, conform documentului legislativ, „pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donații, cu respectarea legii”.

Apă portocalie, de Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului

În această seară, la ora 19.15, la Fântânile Urbane din Piața Unirii, reprezentanți ai ASSMB, ANMCS și ai Asociațiilor de Pacienți din România vor marca această zi specială prin iluminarea ”celui mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume" în portocaliu - culoarea desemnată la nivel mondial de Organizația Mondială a Sănătății pentru această acțiune.

Totodată, potrivit Sorinei Pintea, pentru a marca prima campanie internaţională de conştientizare a importanţei siguranţei pacientului şi pentru a sprijini iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la propunerea Ministerului Sănătăţii, începând cu data de 17.09.2019 orele 19:30 şi până miercuri, 18.09.2019, ora 7:00, faţada clădirii Palatului Victoria va fi iluminată în portocaliu.

O altă clădire importantă din Bucureşti va fi iluminată în portocaliu. Este vorba despre Palatul Cotroceni.

Campanie pentru siguranţa pacientului

Începând de astăzi, Ministerul Sănătății demarează, prin direcțiile de sănătate publică o Campanie de informare cu tema „Îngrijirile medicale în condiţii de siguranţă” .

Prin acest demers se doreşte informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă. Însă autorităţile ţin şi la conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur cu efecte secundare reduse.

Totodată se pune accentul şi pe informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei, transmite Ministerul Sănătăţii.

Campania cuprinde şi recomandări pentru pacienți în vederea administrării unui tratament corect al pacientului, precum și informații esențiale pentru profesioniști în vederea prescrierii unui tratament corect și pentru comunicarea cu acestia.

Utilizarea eronată a medicației afectează milioane de pacienți în întreaga lume, iar costurile financiare și economice cauzate de neglijarea siguranței pacientului reprezintă o povară financiară pentru toate sistemele de sănătate. Implicarea crescută a pacienților pe parcursul tratamentului este esențială în serviciile de asistență primară și ambulatorie.

Citeşte şi: 

Încă o acuzație de malpraxis în Râmnicu Vâlcea. Fetiță bolnavă la plămâni, tratată pentru roșu în gât

Despăgubiri de sute de mii de euro pentru un celebru caz de malpraxis. Reacția spitalului

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Mai multe