Sandu l-a premiat pe Hagi
Mircea Sandu i-a acordat distincţia înaintea meciurilor de debut de la "Cupa Stelelor Estului", un turneu de fotbal organizat de Hagi şi la care participă echipe de juniori de la Galatasaray, Dinamo Kiev sau Partizan Beldrag. "Apreciez foarte mult acest proiect pe care îl are Gică Hagi şi în semn de apreciere, şi de respect, i-am adus drept mulţumire o plachetă care să însemne recunoaşterea acestei activităţi. Să sperăm că viitorul fotbalului românesc se va mândri cu ce face Hagi", a declarat Mircea Sandu.Hagi a întors aprecierile: "Îi mulţumesc preşedintelului federaţiei pentru că a venit la Constanţa şi, aşa cum am mai spus, scopul nostru este de a-i ajuta pe copii să crească. Nu vor putea creşte decât dacă vor avea cât mai multe competiţii la care să participe".