Sângele lui a salvat 20 de câini
Şi câinii au nevoie de transfuzii! Un patruped din Marea Britanie a devenit donator de sânge şi a salvat vieţile a 20 de căţei în doi ani de zile.
„Sângele meu salvează vieţi”, scrie pe eşarfa de la gâtul lui Taz, un câine din rasa Boxer, donator de sânge. Simpaticul patruped a salvat peste 20 de câini din Walkden, Greater Manchester, după ce a donat sânge la banca locală. Viteazul Taz este un câine de concurs, dar şi un donator.
Este obişnuit cu recoltarea, pentru că face asta de doi ani. Stăpâna lui, Sami Platts-Ford, de 29 de ani, îi este mereu aproape de fiecare dată. Deşi este foarte liniştit şi s-a obişnuit cu acele, Taz are nevoie întotdeauna de anestezie. Apoi, după ce i s-au luat 450 ml din zona gâtului, „pacientul” este ţinut sub observaţie şi i se oferă hrană din belşug, să-şi refacă puterile. Taz nu prea ştie ce i se face, atâta timp cât primeşte jucării şi afecţiune din partea medicilor veterinari.
Prima bancă de sânge pentru patrupede din România
Prima bancă de sânge pentru câini şi pisici din România s-a deschis în Bucureşti în aprilie 2013 şi a înregistrat până acum peste 200 de donatori. Clinica este aglomerată în ceea ce priveşte cererile, dar nu şi de donatori. Sunt circa 60 de patrupezi care vin lunar să doneze câte 450 ml de sânge, care se foloseşte unde există cazuri severe.