Sânziana Buruiană nu mai vrea să audă de Tonciu: «Andreea pentru mine nu mai există»
După ani buni de prietenie, Sânziana Buruiană şi Andreea Tonciu au ajuns la cuţite. Cele două nu vor să mai audă una de cealaltă şi nu se sfiesc să declare acest lucru în public.
Sânziana a declarat pentru Acasă TV că Andreea este un capitol închis din viaţa ei şi că nu-şi mai doreşte să aibă vreo legătură cu bruneta.
"Andreea pentru mine nu mai există. Mi-am schimbat anturajul, am alte prietene şi ne-am îndepărtat. Nu îmi doresc să mai avem nicio legătură în momentul de faţă. Nu mai există nicio cale de împăcare", a spus aceasta.
Blonda a explicat şi care este motivul pentru care a rupt definitiv legătura cu Tonciu.
"Eu mi-am schimbat anturajul probabil şi din cauza fostului meu iubit, care voia să fiu prietenă cu fete de calitate. Pur şi simplu nu dorea să mai fiu prietenă cu ele. Eu am încercat să o învăţ pe Andreea să fie mai liniştită, să se împace cu Nicki pentru că o iubeşte foarte mult, i-am dat numai sfaturi bune", a declarat aceasta.