Şase milioane de copii afectaţi în urma inundaţiilor din Pakistan - VIDEO

17 august 2010 8:32   Actualitate
Ultima actualizare:

În şcolile şi colegiile transformate în adăposturi improvizate, în taberele de corturi instalate de-a lungul străzii, pot fi văzuţi copii imobilizaţi de căldură, încolăcindu-se din cauza durerilor de stomac sau agitându-se pentru a găsi ceva de muncă, scrie Mediafax.

"Sunt cele mai proaste zile din viaţa mea", povesteşte Iltaz Begum, în vârstă de 15 ani, care suferă de diaree la periferia plină de mâl a Nowshera (nord-vest).

"Am fost nevoit să îmi las mama, oarbă, fără ca cineva să o supravegheze. Tatăl meu a murit în urmă cu doi ani", a declarat ea în mijlocul taberei de corturi instalate de Guvern, fără electricitate, infestată de muşte şi impregnată cu un miros puternic de excremente.

Iltaz nu este decât o picătură într-un ocean de nevoi umanitare pe care ONU încearcă să le satisfacă multiplicându-şi apelurile la ajutor internaţional.

Duminică, secretarul său general, Ban Ki-moon s-a declarat "bulversat" de soarta refugiaţilor pe care a mers să îi vadă în sudul ţării. "Mulţi şi-au pierdut familiile şi prietenii. Iar şi mai mulţi dintre ei se tem că rudele sa copiii lor nu au supravieţuit", a subliniat el.

Şase milioane de copii au fost afectaţi de inundaţii, potrivit lui Sami Abdul Malik, purtătorul de cuvânt al UNICEF, care le distribuie biscuiţi hipercalorici pentru a evita malnutriţia.

"Este vorba despre salvarea de vieţi. Copiii sunt în continuare vulnerabili. Ei nu îşi pot controla setea şi vor bea apă indiferent de unde, cu riscul de a se îmbolnăvi de diaree, holeră sau alte boli", menţionează el.

Cei rămaşi orfani în urma inundaţiilor sau care au fost separaţi de părinţi sunt traumatizaţi din punct de vedere psihologic, în afară de faptul că sunt bolnavi.

Mai multe