Saşha, o să pleci în curând acasă!

1 aprilie 2010 14:59   Actualitate
Ultima actualizare:

“Respiră Saşha, respiră puiul mamei!”. Nopţi şi nopţi de-a rândul i-a repetat aceste cuvinte bebeluşului ei, devenit acum un băieţel de un an şi trei luni. Din august 2009, conectat la aparate, în spitalul Budimex. Vi-l amintiţi pe Saşha?

*Saşha Călin e băieţelul acela care „uită" să respire şi nu poate trăi fără a fi conectat la aparatele de ventilat şi cu oxigen. V-am prezentat povestea lui în urmă cu două luni, apoi am promis ca vom face tot posibilul să-l scoatem pe micuţ din secţia de Terapie Intensivă a spitalului ca medicii să-i poată face tot felul de investigaţii, apoi să-l ducem acasă.

Dar pentru aceasta era nevoie de aparatură de respirat portabilă. Închirierea ei ar costa 1.500 de lei lunar, iar părinţii, cu un venit de câteva sute de lei pe lună, nu şi-l pot permite.

Uitaţi-vă ce freză i-a făcut mămica!

Ne-am interesat în amănunt şi am aflat că e mai rentabilă cumpărarea unei astfel de linii pentru respirat, costul ei ridicându-se la circa 10.000 de euro.

Mulţi dintre voi, cititorii, aţi înţeles şi aţi donat bani pentru Saşha în contul campaniei "Din inimă pentru copii". Apoi, deputatul Ştefan Pirpiliu ne-a dat o mână de ajutor pentru obţinerea aparatului de ventilat, cel mai scump din întreaga linie.

De la Craiova, ne-a venit o veste bună: firma Microcomputer Service SA ne sponsorizează cu un aparat de oxigen. Am găsit, în sfârşit, să cumpărăm şi un umidificator, iar săptâmăna viitoare sperăm să avem toată linia la spital, în rezerva lui Saşha.

*Monica, mama băieţelul, e în al nouălea cer de fericire. Nu numai fiindcă, după ce va învăţa să manevreze aparatele portabile, va pleca acasă după aproape un an de stat prin spitale.

Ci şi pentru că medicii au reuşit să-i îmbunătăţească starea lui Saşha şi să-i facă un RMN ce îi apropie mai mult de un diagnostic ferm din sfera bolilor metabolice.

Băieţelul, parcă simţind că trebuie să dea şi el o mână de ajutor celor care vor să-l scotă din ghearele unei maladii parşive, a făcut o figură năucitoare zilele trecute: a respirat pentru câteva zeci de minute singur! Hai, Saşha, hai că poţi!

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.

Mai multe