Satu Mare: I-a explodat televizorul în faţă
Bărbatul este internat la secţia de chirurgie plastică iar starea lui de sănătate este stabilă. „Bărbatul este internat la chirurgie plastică iar starea de sănătate îi este stabilă. Acesta a declarat medicilor că i-a explodat televizorul în faţă“, a precizat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare. În urma exploziei s-a produs şi un incendiu, valoarea pagubelor fiind estimată la 7.000 de lei. Pompierii sătmăreni au intervenit la casa în care a izbucnit focul, lichidând incendiul în jurul orei 5 dimineaţa.
Un televizor defect, cauza incendiului
„Forţele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, au ajuns la locul intervenţiei la ora 02.25 şi au constatat că ardea mobilierul din două camere, existând pericolul propagării incendiului, la întreaga casă de locuit. Din primele cercetări a rezultat faptul că televizorul cu pricina era defect“, a declarat Aurel Ulici, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.